Arcașul și oșteanul și feciorul
păzesc pe castelan care le-a spus:
- Să nu lăsați nici umbra, nici piciorul,
nici aripa s-ajungă până sus…

Arcașule din marginea cetății,
zadarnic dai ocol singurătății!
Oșteanule cu sabie în teacă,
zadarnic nu lași urmele să treacă!
Feciorule din pragul încăperii,
zadarnic arzi uleiul privegherii!
Zadarnic stați de strajă zi și noapte:
nu trece umbră, nu răsună șoapte,
nu umblă duh, nici pasăre, nici om,
nici frunza nu se clatină în pom.
Dar ceea ce voi nu lăsați să intre
s-a cuibărit în inimă și-n vintre
și-acolo, ascuțind un mare zimț,
îți tăinuie prezența sub presimț.

De-aceea, ridicați-vă pe praguri
ca să vedeți acuma lămurit
cum fâlfâie luminile ca steaguri
pe cel păzit de voi, care-a murit.