Departe vrând s-ajungi, fugind
De tine și de fulgere-ndrăznețe,
Călești un cuget suferind
Și împărțit în mii de zdrențe…

E clipa ce demult aștepți
Sărman, uman și instabil,
E limpede că o s-o pierzi
Ca să-ți numești greșeala, iar, Destin…

E locul care e de vină,
E lumea cea care te face
Să cazi departe de lumină,
Și să te zbați pentru strop de pace?

Răcnind din fundul de abis,
Ce-ți place viață să-l numești,
Îți pare că adâncul vis
E chiar palpabil?...Chiar trăiești?

Având o urmă de real,
Sau căpătând o parte din tine:
Ești fals convins de total,
Fugind, așteptând, existând doar prin nume!