În noapte ,
singur
încep să mă aflu
dejugat
de aripile angelice
eșuate-n decadență.
Ascult tăcerea
smerit
Pământul gelos plîngînd
lumina Lunii
înalță o rugă Creatorului,
timid
mă învăluie un dor
e liniște destulă
adulmec un suspin
adânc
spiralat în etern
nostalgii și tristeți mediocre
le alung
prefer floarea înmugurită
dintr-un spin alegoric
ascult
calmul coral răsfrînt în condei
sublimă intuiție divină
pictînd
muzica murală a unui peisaj marin
o sete de lumină
ușa deschisă spre zilele uitate
de Tine
peste care s-a așternut
cenușa.