|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ LaraicaElbaSavașiDrina 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-24 | |
scrisori filigranate
aș fi vrut să mă păstrez pentru poezia banalului aș fi vrut să alerg spre lumea ta cu bujori în obraji și cercei de cireșe triolet pesemne ca totul ar fi semănat cu o mică Americă improvizată pe o simfonie de Brahms-muzica viitorului! tu mi-ai rămas în colțuri de buze-doar un zâmbet nefals, dorit pe undeva pe sub teii din Copou, o schițare de viața albastră, doar atât într-un pat diafan din lumea de dincolo de închipuire. neîntâlninu-te voi aștepta să mă micșorez să mă dezumflu ca un balon luat de la gura copilului, vântul nesupunerii însă va fi mai puternic.doar vârsta aruncată la coș doar vederea! pesemne, nu mi-a mai ramas decât glasul interior care se ascute,două tăișuri, trei, pe zi ce trece, aceptând aceptând neresemnarile de porțelan din cioburile aruncate peste geam. pesemne nu-ți voi mai întinde mâna, sau poate, cât mai absentă, să nu ramână suspendată ca o consolă de balcon de dincolo de orizontul curbat de silabe, despărțirea, e o nevoie de ea, e o șosea asfaltată, nesfârțită, e ogorul nearat alter-egoul liniștitor. pesemne rufele de vis-à-vis au fost deja luate-n casă, mânuite de o alta, așezate pe scaune, refrișate... scorțosul semn al înghețului s-a diminuat prin alungarea ultimului sentiment spre semnul poeziei. Caliope-și calcă rochia de seară va veni la balul dat în cinstea mea. gaițele nopții efemere, ghem ghem de liniștire ghem ultim ghem desăvârșit! rochia mea de bal e prea roșie. 7.03.2005 (c) traspant transplantat pentru întelegere transplant de finețe totul ține de măiestria celui ce execută transplantul, transplantul de memorie... momoria face zgomot adaugă-mă să nu mă irosesc. nu-mi arunca semne necitite în profunzime precum osul la câini! o să-mi regreți, aburii de femeie... metamorfoza metaforei o dedublare năucitoare nepăsarea ca sare poetică tu ești miezul nestrâns între dinți și punctul ca formă. *** E o boare de aer venită dinspre tine greu de cucerit în silaba poet, un altul numai vax de ghindă mi-a mâncat timpul. mă sperie însă orice legatură de inimi, mi se pare ca pot fi prinsă într-o capcană a tăcerii în vara asta atât de toridă. absurda-i virtualitatea, uneori te poate lovi cu acidul cuvântului ceva tot mai puternic decât iubirea- numai atunci mă vei recunoaște, ciudată, doar coapse de dragoste, doar faptă! nici când n-am rănit lumina întunericului doar umbra-mi... memoria nu face zgomot. pleoapa se zbate nici când n-am trișat. pe umărul tău eram atingerea, visul ! doar măști de împrumut să pot supraviețui doar clipa... și nisipul încolțește. n-am sărit peste calul de lemn al nimănui, doar te minți calul troian e-n casa mea! acum , mă rog, vineri de vineri în puținele cuvinte citite în aramică, salveaza-mă limbă ebraică, e timpul, nu-i loc de amintirile altora, mormânt aruncat peste epave de femei. poartă-ți singur stigma parăsitelor ! respir, în sfârșit fără cuvântul tău, tu care-mi direcționai uneori pașii… să mă-nveți vibrația, flageoletul! pământul roșu e năclăit de speranțe chiar mi-e mult mai bine, acum, mult mai bine ! zgomotul memoriei zgomotul memoriei cel puțin a fost asemănător desfacerea gândului în șapte e semnul. alef bet ghimel... te du tot te du! *** începutul trebuie să aibă adâncime să ne pună pe jarul cuvântului să fiu vulturul lui Leonaro gura de foc ce mi-e hărăzită de Dumnezu, polenul poemului. Abandonează imaginea mea fizică Vulturul –și caută prada să se inspire... ! ¤ Cât de mult sunt din nou din tine Visul a pârguit în lacrimi calde de durerea vârstei mă înec în albia cascadei virtuale să-ți regăsesc iarba crudă din gura albastră! nu încerca să-mi reți degetele de pe clapele sidefi ale pianului pentru că intonația, sunetul ce-l auzi vine din fiordul inimii vrei să mă tragi pe sfoara poemului ca un circar fară plasă nici un calcul pâna și dublura mea se plictiseste în cadere? sunetul acela sunetul acela al diapazonului încleștat nerămânera ta alături de mine... acum nici nu te mai vreau septembrie a decis lumina. vocea ta s-a risipi ca la un megafon stricat. * e bine că ai o stâncă e bine ca nu plutești în vazduh ca o pasare neodihnită de zbor furtuna nu o doboară ea sfidează curbura spațiului închisă ar muri * să am deci amnezie: inima pompează fidelitatea printre sânii adormiți numai ea are dreptul să decidă când sărăcim de cuvânt de iubit de răstălmăcit parcă soarele se arată ursuz arde tot foile se strâng se înegresc filigran * trecutul ca raspuns. sânii melancoliei se pleoștesc Rahmaninov si Paganinii strecurindu-se capriciile mele pactul de a supraviețui bacovenian. un Midas care transformă totul în aurul poem prea strălucitor, doar închipuirea sună dureros a se ințelege duelul ca o farsă? când nu sunt privită mă dăruiesc ție am rămas la fel ca-n tinerețe! mistica iubirii a creat lumea un maraton fara câștigători noaptea se lasă adoarme-mă ca-n prima zi după nuntă! (c) variante povestea comunicării uneori te porți ca un personaj agresat de propria-ți conștiință. când stai pe scaunul rotativ crești în fața calculatorului te presupui gigant… ia o batistă și fă-i noduri eu nu scriu poeme de dragoste îmi zici…uitând chiromanția tălpii ființei pe care ai adorat-o cândva. Te minți și mă minți în povestea comunicării. Franjuri la o perdea mototolită. Porție de bine pe care o îngurgitezi numai să mă arunci pe mine în siropuri inventate. Te lepezi prea usor de chiromanția vieții o refuzi vița de vie, verde închis cu filigran de sevă adâncită îmbătrânită. zgrumțuri fărămițate româno-ebraice, silabe amestecate. degustă-mi vinul aromat de lacrimi savoarea-ți va rămăne întiparită tocmai acum într-o anumită zi…când Marea Moarta-i caldă, în mijloc de toamnă atingera … fața ta nu e fructul pe care mi l-am dorit. e atât de aspră …necatifletată. De plinul lucrurilor spuse mi-e frică De carcera în care zac închisă de cuvântul prietenie. poemul e pruncul născut de cea care poate da viață Rezervele de care vorbeam nenăscutul meu e în mâine pârguiește chiar dacă tu o fărâmă de cuvânt în acea dimineață optuză de noembrie *** variante agora on line bianca marcovici
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
Texte Recomandate
|
