Târâindu-se prin noapte
Ca un vuiet scurt de ceară
Printre crengi, și printre șoapte
Calea cercatându-si iară…

Neavâmd un scop anume,
Și fugind de libertate,
Strânge-n drumul lui, agale,
Doar măsuri pe jumătate…

Lenevind pe șina morții
Căutând o pace blândă
Norii ce se-abat ca sorții
Cad pe mine; pace surdă…

Și mă simt căzut în luntrea
Vieții: eu vâslesc cu gânduri
Neștiind cum să sar puntea
Făr’ să-alunec în adâncuri.

Alergând demult, se-nvață
A feri de vorbe reci
Gândul, ce chema la viață
Mult prea multe vremuri reci.

Prea lipsit de concretețe,
Și sperând spre clipe calde…
Nu un ger face să-nghețe,
Ci cuvintele prea albe!