(în cameră e întuneric. singura lumină vine din lanterna pe care am înfipt-o în ochii albumului meu cu fotografii. albumul e viu, are piele, sânge, organe , palpitații și ochi, mulți ochi; un fel de tunele cilindrice în capatul cărora sunt ele, figurinele, o ceară suavă trecând lent dintr-un chip în altul, dintr-o secundă în alta, dilatându-mi pupilele ca într-o pisică de noapte.
prima figurină e o femeie - păr galben, buze roșii, ochi albaștri; iubește. caut în celălalt capat al peretelui roșu substanța iubită; o femeie, a doua femeie. stă întinsă pe podeaua caldă , cu spatele, îi văd decât părul lung, castaniu. și apoi, ultima mutare, umbra fotografului - a treia femeie, cenușie și fără contur.)

***

(mi-au adus un vaporaș de carton pe care ți-ai scris viața. de ce?. te-ai încurcat cu o dansatoare, așa mi-au spus. tocmai veneam spre tine și mi-a căzut cerul pe picioare ca o poartă, ca o ușă cu gratii și nici nu mai știu cine era prizonierul.nu plâng)

***


e ultima dimineață dinspre iarnă. o știu toți.
eu nu.