Poem fără oi, chinuirea șoarecelui


Dejugai la ea acas’ să-i transmit ce-i spuse mă-sa,
din Tinoasa, de la strâns.
încherbai vreo două vorbe –
dodii și cioineli. și băgai fuga de samă
că ne-ngăduim. ea râde și mai intră cu mine în vorbă:
de-ale ei, vorbe muierești. fără cârcote!
acuma, de! pân-acasă mai am pe linie în sus…


motivație: lucrurile mari din viața asta
se întâmplă în pat (nașterea, moartea,
somnul, căsătoria…).


și-am dat târna într-o parte, curătoarea și căpețul
și am zis că n-ar fi rău s-o încutițăsc o țâră,
să o scarpin între coarne, să îi umblu la nărav,
s-o bodicăi la încheieturi, fără să mai preget.
ea n-a-nțeles și s-a lăsat pe cergă
și peste ea a tras velința. nici eu n-am înțeles
și am intrat acolo – ce aspru univers și ce planete albe!
pe ochii ei neștiutori – doi crăițari pierduți –
mă vândui pân’ la amiaz’.
zădărât la culme, eu uit că-n carnea mea mai dorm
străbuni armâni ciobani, trecând ușor prin lume.
dar nu mai ușor decât pasul oilor păscând!
și-avui o poftă să-strivesc și tot ce nu strivesc
să pot pătrunde. ea era-nmuiată ca dovleacu fiert
pe care-n tuci îl mai încerci cu deștu’.


și, când dădu de fleica-nțepenită, strigă încet
cu frigu morții. atunci, în goana mare,
în carnea mea au scârțâit osiile carelor,
loitrele-au picat, răscoalele-au sărit, răsteiele
s-au frânt și a crăpat obada într-o groap-a lumii.
câinii lătrau a hoț și măgarii au început să ragă a vale.
mă arânesc ușor, civilizat. numai eu știu cât este de greu
să înduri câteodată cultura.
abia apuc să-i spui ce zise mă-sa, ea zice numai “da”
și “Doamne” câteodată. ce spirit pozitiv au oamenii la țară!
mănânc din ea ca dintr-o mămăligă – încet, încet să nu mă ard
și am suflări de moarte. legumesc cu ea în poală,
cu degetele fripte.


în plus:în cazanul de su’ pat a căzut un șoarece
și se sperie rău când se lovește patul de perete.


chircosâtă și brodită
încherbată și jimbată


o privesc ca pe-un aspect –


diferență specifică a noțiunilor de bine, de frumos.


în carnea mea ciobani se mai trezesc
(și la oraș)
din când în când
să cate după oi.
și când văd că nu mai sunt
se lungesc la loc să mai aștepte.