fără cuvinte mă privesc copacii
abia treziți din somn.
mi se pare că dacă le-aș da binețe
aș comite un sacrilegiu
și s-ar speria îngrozitor de tare.

(nu, nu vreau să-și ascundă crengile
în spatele frunzelor încă adormite…)

și tac. comunic cu ei
printr-un ochi de vultur imberb
neînvățat cu zborul în diagonală

copacii îmi zâmbesc reflexiv
cu o grijă maternă
să nu se trezească înainte de vremea cuvenită
noduri de tulpină…

acum știu. e mai bine să devii pasăre
decât înger.