VISUL TRECUT




Iubite, tu, de care eu nu ma indoiesc,
Iti mai aduci aminte de buna ta prietena,
Ori, vai! A ta iubire acum s-a potolit?
Nu m-au urat pe mine asa de tare zeii,
Incat sa pot eu crede ca m-ai uitat de tot.
Eu una totdeauna am chipul tau în fata,
Mereu cu ochii mintii îmi pare ca te vad.
Imi amintesc de-atatea temeinice cuvinte,
De glumele pe care adesea le faceam.
Si orele cu vorba treceau asa de iute!
Era mai scurta ziua, decat ce-aveam de spus.
Toamna, vara, iarna pe strazi tot impreuna
Eram noi doi, prin suflet alaturea stateam.
Iubitul meu, atat noi ne-am iubit de tare,
Au tremurat si brazii, si izvoarele si luna
Nu cred ca pot iesi aceste din mintea ta!
Cum? Ce sa faci, ma-ntrebi tu? Întreaba-te pe tine,
Si daca vrei sa afli, atunci vei afla!
Dar "a voi ajunge"! Mai trebuie dorinta
De-a face! Grija asta si somnul sa ti-l ia!
Eu cred ca vor si altii: nu-i nimeni sa doreasca
Sufletul meu sa fie de liniste lipsit.
Tu, însa pentru mine din inima se cade,
Din rasputeri, zi -noapte, sa lupti necontenit!
Exemplu de prieten chiar eu ti-am spus ca esti!
Ca laudele mele sa fie adevarate,
Pazeste-ti bine faima, si nu fi mai prejos!
De nu-i avea tu grija, cum trebuie, de mine,
Chiar faima se va plange, de nu m-oi plange eu!