Deci lasa-ti lin scantei sa curga,
mai adunat pe rana mea ce arde
si vocile de toamna surde
alunga-le in clipa grea ce ne desparte.
Vor fi ai tai seninii stropi de viata,
culoare purpurie,fericirea
si nu-mi lasa pe masa mangaierii
decat o dulce,minunata amintire.
Scanteile sa curga lin din suflet
dar roua moale a privirii tale
sa ma mai tina macar in cuprins,
caci ani vor trece,
sunete de viata,
vor plange stancile in departarea firii,
vor adormi comorile ce-odinioara
lasau sa nasca vocile iubirii!
Dar eu,in somnul iernii departate
si tu,in focul zilelor neclare
vom intelege murmurul ce stinge
doar mereu comoara
scanteirilor din flori,si stanci,si
clipe reci ca seara.