era un copac cu crengile albastre
înspre ziua își sumețea rădăcinile
mă căuta răbdator între ierburi
și mă traversa de-a latul, pe vârfuri
descântându-mă în șoaptă
omidă veninoasă, mi se urca înspre creștet
ochiul lui cu irisul galben
ca un lup îmi adulmeca vocea
îmi deschidea cu unghiile epiderma
îmi dezvelea inima înfricoșată
zbătându-se ca un pește prins între valuri
ca un curcubeu rătăcit
strivit sub talpă sub ploi
cu crengile ude, mi se rotea împrejur
spirală însetată, furându-mi din sare
înzidindu-se din sângele meu
piatră cu piatră și frunză de piatră cu frunză
până cand goală și arsă
inima mea se topea vinovată între coaste
mă crucifica apoi desfrânat într-o vrajă
se înghioca împrejurul coapselor mele
și mă sorbea sub coajă în ascuns
ca pe-un elixir prohibit