din adunatul unor zori coroană visului bătrân
ce-n lume lumea a-ndrăznit
si pleoapa lingavului prinț în vena dimineții iară
ascunde gândul ce-a învins un soare ce nu poate vară
ci doar lumină de -nceput, lumină rece
și se alungă în cumințenii riduri, vorbe
iar sufletul mereu pe fugă
își prinde degetele-n lacul unui vechi surâs
să treacă peste adunatul de vagi cortine, miezul sfânt
se-arată atuncea în rărunchii reflecției
și altu-n unghi pe lume ruginește veacul năpăstuitelor povesti