vei căuta răcoarea lângă șemineul de malachit
într-o seară ce se naște
greu pe cuperoza istovirii
vei visa că ești cuprinsă de brațele
cu care brazii nu mângâie decât ursoaice jelindu-și puii împușcați,
pisica albă își va lipi urechea de vocea lui Stefan Iordache pitită
ca o bombă în cutia radioului
și vei ști că așa începe poemul
despre fragilul miez al neștiutului atunci când o femeie
spintecă țeasta asfaltului cu sunetul ascuțit al tocurilor înalte





ea venea de la florărie, legănând în brațe o garoafă înfiptă într-o
căpățână de salată
din buzunare îi răsăreau
ochii de stibină ai panseluțelor cu viață scurtă între sâni,
un iris risipea glacial așchii ce-i străbăteau carnea cum elitrele
de libelulă apa chihlimbarului
toată această prea-vie jardinieră
ce psihosomatiza emoția cu care florile se agață de impresiunea
parfumului de femeie nu se proptea în asfalt decât prin vârfurile
tocurilor înalte cu care picioarele ei elastice de dansatoare pe spini
frământau aluatul fraged al aerului fierbinte din privirile trecătorilor





bărbații se uitau la minune înfruptându-se din ea ca niște hoți ce profită
de zăpăceala unui cutremur
fiecare dorea să-și potcovească
nărăvașul cal cu metalul aerospațial ce îmbrăca pașii acestei femei
cu flori proaspete culese din adâncul unui ghețar
ei se îmbulzeau
să-și facă loc pe traiectoria elegantă cu care coapsele învelite-n
ghirlande de bujori înaintau spre bulevard frecându-și petalele,
apoi se uitau neputincioși cum se ridică un abur abia ghicit din fiecare
mică adâncitură cu care tocurile femeii percutaseră asfaltul și,
alergând să sărute acel bănuț, se împiedicau de ochii de panseluță
cu viață scurtă presărați neglijent în jur și se lungeau la picioarele
madonei florale
ea nu avea habar de aceste mătănii
în serie, ducând la buze cărnoasa tulipă neagră și ștergându-și apoi
fruntea cu șfichiuitul unei nuiele desfrunzite de nuc







în urma acelei femei, pe trotuar, seara se aduna în sine cum ceara la baza
lumânării
magazinele își pierdeau unul câte unul
clienții care acum se îmbulzeau să culeagă flori pe care i le puteau
prinde ei în părul despletit
bărbații desfăceau cu de-a sila petalele
florii soarelui pentru a bricola umbreluțe cu care, ceafa frumoasei de ar
fi atins, ar fi putut să o înfioreze mașinile nu mai claxonau
pentru ca singurul sunet care se înălța deasupra cartierului să fie
doar țiuitul chemător al tocurilor ei înalte, cu al cărui timbru polisemantic
fiecare bărbat se simțea inspirat să facă o conversație de neuitat, cu
multe cuvinte rare, poate neologisme pe ici pe colo, poate ultima
conversație
lumina se concentra deja doar în
cătușele gleznelor ei de sidef ce se grăbeau să dispară
pe o stradă întunecată
în acea matrice ecoul
glisa cum într-o gură roșie o înghițitură de vin fără memorie






vei ajunge acasă într-o odaie cu miros de răchită abia înflorită,
vei căuta răcoarea șemineului de malachit, înconjurând de trei ori
cu degetele verdele sepalelor de drețe
vei visa că ești
cuprinsă de brațele ursoaicei care și-a uitat durerea în lemnul
portocaliu al bradului tânăr
pisica albă își va lipi
urechea de vocea lui Marcel Iureș pitită ca o bombă în cutia radioului,
vei ști că așa începe poemul perfectei claustrofobii
când madona florală strivește cu tălpile goale florile din covor





în "Primul Kaddish"-2002-Editura Dacia- Cluj