Încet...
dar sigur,
mă îndreptam spre lăuntrice unghere.
Cu pași-mi 'mărunțiți...
de o tăcere profunzită,
presar o realitate în locuri cu durere.
Și nu voii să rup,
grimasa cea avidă...
căci las în voie soarta...
cu firea ei timidă.
Oh, tu nesăbuită apucare,
ce te curtezi prin forme-n viața mea.
Adulmec aparența...
atunci când tu mă vrei.
Și las ca așteptare,
o rugă din străfunduri.
Perindă-te la alții...
'nainte să mă iei...