Din neliniștea norilor,
am dat crez suferinței tale...
și n-am să uit să spun,
că eu sunt vinovat.
Degeaba cer acuma,
la tine, îndurare...
când răul cel purtasem,
fusese invocat.
Sunt cel ce duc blestemul...
și lupt cu ce-i prezent ...
mă roade nepăsarea,
că nu's indiferent.
Ce pot spune natură?...
tu cauți răzbunare,
pe ce-au creat străbunii,
greșeli de altădat'.
Căci nu te îngrijiră...
și nu te ascultară,
cum tu ușor te prinsesei...
să cazi într-un păcat.
Și uite așa...
ușor, ușor ne ducem,
loviți în aparență...
doar de crudul gest.
Ce-i parte din natură.
tributul strămoșesc.