De ce prezența ta,
este alura vagă?...
Căci tind să prind acum,
frânturi din chipul tău.
Și derulez momentul,
culoarea să te scape.
Misterioasă umbră...
ce-mi vii în gând mereu.
Cu degetul ...
creez atingerea tacilă,
conturul feței,
să îl definesc doresc.
Căci am privirea ruptă,
în meandre...
și tot în ireal,
mă zbat să te găsesc.
Mă mint...
prin visul,
ce compune doar mnciună....
și asamblez în el,
moment, după moment.
Trăirii, fiorii...
și chiar atingeri nule,
ce se transformă în realul nefiresc.
De ce încerc,
să mă complac mereu în vise?...
oricum tu ești, ce ai să fii mereu.
O formă fără margini...
ce umbli fără suflet,
o umbră inocentă...
un crez din visul meu.