Păzită de grandoarea firescului păcat,
Vibrând ondulatoriu în spațiul strict marcat,
Pătrunsă de-adâncimea supusului legal
Își țese viața într-un absurd banal.

Plăcuta înțelegere ce roade grinzi de fier
Cuprinde derizoriu o viață fără de fler,
Și-neacă-n dogmatisme un suflet odată-n libertate
Ce luptă să atingă starea de divinitate.

Vizibil, invizibil, ciudată-asemănare
Ce îi marchează fiece secundă de dragoste sfidătoare,
Apune și răsare
O vezi și-apoi dispare.

Legat cu mii de lanțuri și zeci de lacăte
Se zbate în zadar, se zbate pân-la moarte,
S-ajungă s-o privească-n secunda pieirii,
Un suflet ... vândut nefericirii.

Acidul lacrimilor neîncetate arde,
Usucă și omoară, doboară, rade
Tot ce găsește-n cale,
Din cap până-n picioare.
Și întâlnește-un suflet dezgolit
În două se despică, în plin fusese el lovit.
Și încă se mai caută,
Și încă mai visează
Că se sărută ... se sărută,
Iluzia că mâine ... ei o creionează.

În închisoarea umedă și rece
Departe, printre gratii, nefericirea curge.
Pustiul sufletului mândru trece
Și-aruncă otrava. În urmă ... doar sânge.