Rămas-au stelele în urmă
Prin galaxii s-au rătăcit
Te-am căutat sub clar de lună
Doar două lacrimi am găsit.

Le-am ridicat din praf în palmă
Precum acum, atunci n-am înțeles,
Dar m-am oprit...Privirea-ți caldă...
Mai fac doi pași...Și iar mă-opresc.

Un val cu spumă de beție
Mi-aduce-n minte ce mi-ai scris
Cândva, cumva pe coală de hârtie
Că pe-aripi de destin eu ți-am promis.

Mai dedesubt trei puncte. Agonie.
Un cântec delicat, un vis de floare,
O lună adormită pe câmpie
Cu nori adânc înfipți în soare.

Ce vis teribil pentru-o floare
Ce seamănă albastru-n jur!
Cu stropi de mare, tu, cicoare,
Tot întrebai de ce te fur.

N-am înțeles, nici am văzut
Și timp de-atunci trecut a fost,
Până-ntr-o zi când gol și mut
Mi-ai arătat că sunt un prost.

Nu am să uit o viață-ntreagă
Că cineva atât de mult
Și-a aplecat privirea dragă
Asupra unui gând de lut.

Deși n-am fost ce-ai vrut să fiu,
Deși cu pleoapa-nchisă nefiresc,
Din mult nimic ceva tot știu...
Cumva, puțin eu totuși te iubesc.

...
Apus și răsărit de astre...
Răsună dragoste cântată
De trubaduri sub bolți albastre
E fie roză, fie mată.