Doamne, e un cer albastru,nou-născut
dincolo de fereastră...
Iar eu am rupt petala zilei de azi,
am strîns-o în pumn
ca pe un răvaș citit pănă la alb
și am aruncat-o în coș...

Era totuși petală și nu răvaș...

Am aruncat-o ca pe cea de ieri
cu același gînd...

Doamne, am obosit
să mă rotesc odată cu Pămîntul,
să joc aceeași scenă
mereu de la-nceput cu fiece
petală ruptă-n palmă...

Mă mir cum de-am văzut
cerul printre jaluzele?

Ce păcat că iarba
nu poate încolți la geam...
Căci dacă mâine ale mele degete mecanizat
ar face din petalele pe moarte o corolă,
i-aș păstra sămînța
zdrelită și orfană,
și-aș semăna-o pe acest cer...