S-a rupt si cea de-a doua veriga,
Ultima a lantului, firav,
Pe care l-am cladit din raze de soare,
-spre a strabate timpul si fizicul-.
Cele doua lumi ale noastre,
pe care le stranseseram intr-o sticla,
au fugit o data cu apusul.


Pare atat de tarziu, ca nu mai stiu
daca doar mi-am dorit asta.
Mi-e totuna. Imi voi uni pleoapele
Si te voi cauta din nou,
ca sa ne regasim jocul inocent.
Nimic nu-mi-te poate aduce pe pamant.


Mi-e totuna, voi sta o viata in ceata
cu tine si cu singurul lucru pe care-l avem:
jocul inocent.
Mi-ai parut, intr-o zi, azi sau ieri,
-mi-e totuna- pe marginea unei ferestre,
temandu-te de cum ne-am transformat, impreuna.
Dar a fost de-ajuns un gand,
pentru a intelege ca nu plecasesi in „fizic”,
-fusese doar o himera-, erai tot jucandu-te inocent,
absent la voci, arome si imagini.
Cateodata m-am intrebat
daca nu esti tu insuti jocul inocent.


Mi-ai raspuns incoerent in cuvinte,
dar, jucandu-ma inocent,
ti-am ghicit gandul.
Stiu ca ne este totuna: „eu sau el suntem jocul
jocul este eu sau el
eu sunt jocul, adica el
el este eu, adica jocul”.
Desigur, inocent.


Total incoerent in cuvinte,
Jocul s-a nascut din batai din inima,
care au devenit cantece dulci,
in care ne-am pastrat imagini pretioase,
si-asa ne-am gandit( inventat) cateva
pentru a ne recunoaste reciproc.
Ne-am construit fizicul in vis.
S-a dovedit a fi abis:
am inceput sa ne dorim
sa ne scriem poezii-devine un joc serios-.




Plicticos.Cand jocul inocent va fi docent
in concret, deja visul se va fi spulberat.
Un vis trait in fiecare noapte.
Un vis jucat in gand,
Fara de moment,
Cladit din praf de stele…
Un vis care poate fi oricand reaprins…