S-a înnoptat iarăși,
A trebuit să văd și
Nu am simțit totuși…
ÃŽntunericul era acolo,
Doar umbra ascunzând-o:
În frunzele ce au căzut,
ÃŽn aripile ce n-au zburat.
Îmi zâmbea demult,
Nu am simțit totuși…
A trebuit să aud
Mantia dezvelindu-și,
Suflete plângând.
Lichidul negru,
Ce privirea încețoșa,
Bătea să deschid ușa,
Să-l las înăuntru.
A trebuit să beau și
Nu l-am simțit totuși.
Nu avea nici gust,
Nici miros, nimic.
Eram și orb, și surd,
Dar nu puteam să zic,
Căci simțeam atât de mult.