VIAÞA


o ultima frunză se stinge în foc
și viața pleacă din suflet
și fuge în cer.
se-ascunde în neguri și ape
se joacă,
se joacă și râde de noi.

în panică
și-n tainică tăcere
ne adâncim în noi
și așteptăm.
așteptăm morți și vii
și zgomote și râsete
și aripi,
ca să putem
muri.

năstrușnica idee
de a ne înalța din ieri
direct în Rai,
ne ceartă
și ne rupe legături
de visuri…

în van cădem
în zmoală și tamâie
ca niște zaruri
fără fețe.
am învățat
de atătea ori să mergem,
acum, vom învața
să și urcăm…