Mi-aș lăsa neliniștea aici,
dar acest cactus obosit mă lasă doar să-ngenunchez...
atâția spini! Doamne cât dor palmele și aripile frânte!

Mi-aș lăsa chipul aici,
dar casa de piatră mă alungă în mare
mă dor imagini cu câini vagabonzi
și garduri banale...

Mi-aș lăsa moartea aici
dar mă posedă trupul lui de la
altă mare,
în miros de alge și urme de pescari hăituiți
știu,
va veni o zi cu două dimineți.

Sunt cea care a amendat insula
cu trupul, cu plansul, si genunchii zdreliti
de vulcani si bolovani sfiosi..
sunt cea care s-a luat la tranta cu valurile
si,
obraznica a uitat sa masoare lumea.