poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1104 .



Piatra
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florian din Transilvania ]

2005-01-04  |     | 



PIATRA


a fost odată o piatră care a învățat multe despre pietre.
Verbul to be, verbul bâti, verbul etre.
Și a ajuns atât de rece
Încât toate pietrele care o cunoșteau
Se gândeau, fără de voia lor:
Oare care din noi
O va ajunge și-o va întrece?
Pietrei filozofale i se cerea sfatul
Și datul
În orice împrejurare:
Cu fiecare sfat,
Greutatea ei creștea,
Precum umbra ei,
Tot mai mare.
Și împăratul pietrelor, crescând,
O umplea cu piatră, golind-o de gând.

Piatra a ridicat ochii spre cer
Și a plâns, cum numai pietrele știu
Să se lepede de mister.

A coborât la piatră o piatră de mică
Și i-a spus: “du-te-n pustiu, fă-te mică.
Deșert este și înainte, și înapoi,
Asta o știm numai noi,
Pietrele de noroi.
Și totuși, avem datoria,
Față de Dumnezeul stanelor de piatră
Să stăm de vorbă cu El
În pustiul limbii de piatră.”

Și piatra lăsă tot
Și a plecat
Foarte liber
Și foarte curat.

Ajungând în pustiu
s-a rugat, cum numai pietrele știu.
Și Dumnezeul pietrelor s-a îndurat de ea
Și i-a arătat necuprinsul.

Piatra a încremenit în inima ei
Și a oftat: “dacă el este ca nisipul
În univers,
Cum va ajunge la Tine, Doamne,
Piatra mea, cea atât de grea
Și atât de goală la înțeles ?”

“Atâta rană
Am pus în tine, piatră filozofală,
Că tot paradisul
De vei voi, nu o să-ți tulbure visul.
Și atâta nisip este în tine
Că toate Mările
De te vor bate
Nu te vor smulge de lângă mine.”

Tăcu piatra.
Odată, târziu,
Când dragostea nu i se mai părea în pustiu,
A ridicat iar oul spre cer, și a întrebat:
“Dumnezeu al pietrelor,
Cine te iubește mai mult decât piatra mea de asfalt ?”

“Du-te la Alexandria, cu gândul, piatră filozofală,”
i-a răspuns cerul:
“prima piatră care o să-ți vină în minte
stă la mine în poală.”

Plecă piatra.
Îi ieși în gând o piatră de cretă
Care lipea pietrelor de rând
Blacheuri pe etichetă.
“Asta ?” “asta.” “Dar ce face ea ?”
“Nimic. Toată ziua. Servește alte pietre.
Și seara spune: ”Sunt cea mai ticăloasă
piatră de pe pământ.

Iartă-mă, Dumnezeu al pietrelor...
Și fă-mă pământ..."

"PIATRA, sau viața sfântului Antonie Cel Mare, născut la 17 ianuarie"
17 ianuarie 2001

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!