Numele meu nu s-a inventat încă
Nici iubitul meu din urmă
nu mi-a putut găsi unul pe măsură
din teamă de necunoscut
Uneori îmi sprijineam părul ondulat
peste umărul negru al nopții
lăsam tăcerile să umple depărtarea dintre gânduri
privind atentă la clipele care treceau
nestingherite prin spațiul închis al camerei
fără să mă recunoască
Atunci când se împerecheau
din colțurile decojite ale încăperii
auzeam voci:
„vă rog să mă iertați ca v-am călcat peste nume”
și fiecare clipă se dizolva în amintirea altor clipe
în timp ce
eu adormeam neînțeleasă în brațele mele fără nume
cu pumnii încleștați sub pernă
picioarele ghemuite între vis și trup
și o singura grijă purtam
de-a nu avea careva
drăceasca idee de-a mă putea inventa
vreodată