Ninge! Atât de frumos încât îmi vine să mă tăvălesc prin zăpadă așa cum o făceam când eram copil.
Sunt singură, atât de singură,de aud cum fulgii se aștern pe umărul meu și îmi spun povești, aceleași povești pe care mi le spunea bunica la ușa sobei, cu micuțele figurine făcute din aluat ce așteptam să se coacă pentru a le desena, apoi a le dărui colindătorilor ce aveau să vină la ușa noastră.
Într-un târziu, fulgii cei noi ce veneau, aveau să-mi transmită ceva.
Erau veniți de acolo, de la tine și purtau în puritatea lor cea mai frumoasă iubire, cea mai frumoasă trăire ce o am și ce ai avut-o vreodată.
Cu glasul lor cristalin ca a unui clopoțel îmi șopteau că îți este dor de mine, că...numărătoarea inversă a început, iar "fluturașii" zburau prin stomacul tău.
I-am privit, cu zâmbetul pe buze și aș fi vrut să-i iau, să-i pun undeva aici pentru a-i aduce la tine...,dar unde să-i pun, când trupul meu e atât de fierbinte???
M-am hotărât să-i sărut, dar la fiecare atingere cu buzele mele aveau să se topească. Îmi era atât de bine!
Îți era atât de bine! În fiecare fulg, am simțit fiecare sărut al tău, un sărut ce nu poate fi descris în cuvinte, un sărut care numai sufletele noastre îl cunosc!