Ascultai Nirvana și te îmbrăcai "grunge"
cu mănușa ta de dantelă albă
cu brățările tale
din lemn de teck
și santal.
Eu cântam la clape într-o cameră de cămin
și uneori
la un pian mai vechi decât lumea
în amfiteatrul cel rece...

Nu te vedeam în sală,
o dată
mi-ai lăsat un bilet într-o partitură...

Eu te numeam "sfârlează"
precum în amintirea unui capitol
din cursul lui Hristev...

"Ce se întâmplă la Timișoara?"
ai întrebat tu într-o zi
la un seminar
de "socialism științific".
"Nimic", a venit răspunsul
iar tu ai ieșit din sală
și noi te-am urmat...

"Au vrut s-o omoare"
- mi-a spus despre tine
mult mai târziu un șofer de taxi -
iar peste luni sau ani de atunci
îmi trimiteai
o carte poștală:
"Să se calculeze în cât timp vei vedea
o sfârlează care sosește dinspre sud-vest
cu viteza de 1000 km pe oră"

Apoi ne-am pierdut în timp,
dar sfârleaza n-a mai sosit,
și-a oprit învârtirile,
a rămas
doar amintirea nebuniilor noastre
cu mineriade și revoluții confiscate,
și generații de sacrificiu
când tu ascultai Nirvana și te-mbrăcai "grunge"
iar eu cântam la pian
în amfiteatrul cel rece.