Barlad,11.11.2004
univers, candva

mi-e dor de tine, mi-e dor de tine pana dincolo de univers, dar mi-e si mai dor de ceea ce sunt, de ceea ce am fost cu o clipa in urma, de ceea ce ai fost.

nu, nu te gandi ca vorbele unui pusti sunt picaturi de ploaie aduse de prima urma de vant, uscate de prima raza de soare. te-ntrebi plin de ingamfare:ce stiu eu?
intreaba-te mai bine: ce stii tu? timpul aduce, sau ia? mostenirea se primeste, sau se lasa? cine a fost mai intai? tu? sau eu?

viata mea e un curcubeu cu nuante subtiri de gheata si foc.
a ta cum e? Mai mocneste in ea o urma de flacara? mai exista acei fluturasi minusculi de deasupra cerului meu? ma-ntreb adesea: mai esti oare om? ce te face sa te numesti om?
poate ca n-am descifrat total semnificatia acestui termen.
dar tu, mai intelept decat mine, iti poti explica ce-nseamna sa fii om?

stiu...prezentul ni se pare perfect...amandurora...nu zic sa fii ca mine si sa nu zici ca e mai bine cum esti decat cum sunt, pentru ca DOAR NI SE PARE.

traiesti?de ce crezi asta?

dormi? nu-i nimic. postasul pune scrisoarea in cutie. somn usor in continuare, dar sa nu uiti niciodata ca orice noapte se termina cu o dimineata, iar daca nu te vei trezi dimineata, te vei trezi la pranz. sa nu-mi spui ca nu te vei trezi, oricat de sclipitor te-ar mangaia soarele cu pleata lui de aur. eu am incredere in tine, chiar daca nu prea te pot vedea, fiindca ceata timpului s-a asternut mult prea groasa pe drumul pe care-l mai avem de strabatut. o ridicam. o ridicam urmandu-ne calea. tocmai de aceea tu ma vezi mult mai material.

ma vezi? sunt cel din zare, cel care iti face cu mana si iti ureaza sa curga soare prin albia prin care curgi.

sper sa nu ma uiti. dar mai bine sa ma uiti pe mine, decat sa te uiti pe tine.

asa ca,
nu te uita,

un prieten, poate cel mai bun.

p.s.: voi avea grija de tine. sa ai si tu!