poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-11-17 | |
Apel către planetă
În cele ce urmează sunt prezentate opinii strict personale ale autorului, acestea neavând nici o legătură cu vreo instituție, organizație sau asociație. Nu reprezintă decât o opinie cred eu cât se poate de obiectivă și nu are ca scop judecarea, acuzarea, defăimarea sau contestarea vreunui stat, instituții, organizații, grup, personane sau a vreunui drept al acestora. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, oameni buni din toate colțurile planetei, VIAÞA ESTE SFÂNTÃ, indiferent de religie, naționalitate, sex, rasă sau chiar specie. Mă numesc Dan Alexandru, am 21 de ani, sunt student la drept și trăiesc în orașul Constanța,aflat în statul numit ROMANIA. Se pare că mi-a fost scris să trăiesc vremuri deosebit de tulburi, dar și interesante în același timp. Sunt martorul unor evenimente absolut istorice și în același timp cutremurătoare, evenimente care m-au făcut să reflectez asupra vieții mai mult ca niciodată. În cele ce urmează voi încerca să exprim câteva opinii proprii, în spiritul primei mele afirmații din acest text, referitoare la evenimentul numit “ RÃZBOI CONTRA TERORISMULUI”, acțiune lansată de către Statele Unite ale Americii și Marea Britanie ca măsură de retaliere necesară în urma atacurilor teroriste monstruoase de la 11 septembrie 2001, în urma cărora SUA a fost grav lezată. În urma investigațiilor s-a stabilit că miliardarul saudit Osama bin Laden este suspectul nr.1. Acesta a creat și conduce organizația teroristă Al-Quaeda și în prezent este găzduit de statul Afganistan, aflat sub conducerea fundamentalistă a talibanilor. În urma repetatelor refuzuri de predare a lui bin Laden de către regimul taliban, SUA și Marea Britanie au inițiat operațiuni de război asupra statului afgan. Așadar care sunt de fapt problemele noastre, ale tuturor locuitorilor acestei planete? După umila mea opinie în primul rând am uitat de faptul că fiecare dintre noi nu suntem alceva decât oameni, simpli oameni, simpli tolerați ai mamei naturi, veșnici supuși unei voințe superioare pe care mulți o numesc Dumnezeu și cel mai important aspect : toți suntem egali în fața acelorlași legi divine, indiferent de milioanele de legi și discriminări născocite de prea-imperfecta minte umană. Una din marile probleme generatoare de conflicte este uriașa diferență de trai dintre unele părți ale lumii și restul.O altă problemă este faptul că totuși după câteva mii de ani de existență oamenii încă nu au puterea să se înțeleagă, să se tolereze și să se ajute unii pe alții. De ce ? În primul rând din cauza existenței multiplelor sisteme religioase care mereu au dat naștere la conflicte violente în numele unui D-zeu sau altuia, în toate colțurile lumii. Deși în general religia este considerată ca fiind un fenomen pozitiv, un centru de coagulare a civilizației, un element de stabilizare la nivel regional, istoria ne-a dovedit mereu că pe plan global religia este un factor destabilizator, generator de conflicte sângeroase. Marile exemple încep să apară încă de la începuturile istoriei umanității, când se purtau războaie în numele diverșilor zei adorați în diverse culturi, continuă cu nașterea creștinismului în antichitate, urmând apoi conflictele acestuia cu islamismul din Evul Mediu,eternele conflicte regioase continuă enervant de constant pe parcusul întregii noastre istorii, pentru ca în cele din urmă în ciuda dezvoltării explozive a umanității din secolele XIX și XX, în ciuda aparițiilor instituțiilor internaționale și concretizarea ideilor de globalizare ca factor firesc în evoluția civilizației umane, acum în secolul XXI, apogeul tehnicii, culturii și civilizației, religia zguduie din nou liniștea planetară prin furia Islamului reprimat încă din Evul Mediu. De această dată adeptii steagului verde și sfântului Coran, ce propovăduiește Jihadul s-au dezlănțuit asupra necredincioșilor civilizați prin atacuri de o ferocitate și o violență sălbatică, care au zguduit civilizațiile occidentale pâna la temelia celor mai sfinte principii ale acestora, dezgropând astfel securea unui război extrem de periculos, de lungă durată și ale cărui consecințe încă nu pot fi calculate. Înainte să trecem mai departe este foarte important să înțelegem următoarele fapte : nu există responsabili sau vinovați în acest conflict, asta pentru că toate părțile implicate suportă consecințele propriilor fapte, apoi trebuie să înțelegem că aceasta e o lecție foarte importantă care ne va ajuta să evoluăm ca rasă, asta numai dacă reușim să gasim soluțiile corecte ale acestui conflict care nu se va rezolva niciodata cu ajutorul violenței. Cu acordul domniilor voastre, permiteți-mi să vă propun câteva posibile soluții pentru acest conflict. Vă propun în primul rând o schimbare a mentalității. În ciuda faptului că se militează pentru globalizare, pentru atingerea nobilului obiectiv de a deveni o structură planetară unitară, liderii acestei mișcări nu au putut vedea realitatea obiectivă, adică faptul că există concepții atat de diferite referitoare la lume, la viață, la etică, la morală și mai ales existența atâtor religii diferite, încât nu se poate realiza o unificare, o uniformizare decât atunci atunci când se vor crea niște valori universal recunoscute, concepute în conformitate cu valorile fiecăror culturi în parte. De aici rezultă una din cele mai importante lecții pentru occident : dacă istoria ne-a arătat că nu se poate face o unificare globală prin forță, dovadă fiind destrămarea celor mai strălucitoare imperii, tot istoria ne arată că această cucerire nu se poate face nici economic, și chiar dacă supertehnologia este o emblemă a forței financiare și face parte din evoluția noastră, aceasta nu constituie întotdeauna avantajul suprem. După părerea mea această unificare care ar constitui atingerea maturității rasei umane nu se poate face decât la nivel spiritual, decât atunci când vom fi destul de copți să ne respectăm și să ne înțelegem cu adevărat între noi, să ne dăm seama că toți, americani, arabi, europeni, africani, asiatici, suntem frați, suntem același întreg, respirăm același aer și mâncăm aceiași pâine, facem parte din același organism grandios numit umanitate. Chiar dacă ne aflăm în anul 2001 am observat că oamenii încă au la baza reacțiilor lor instinctele oamenilor din Evul Mediu, înstincte contrare ideii de evoluție, de perfecționare. Aceste instincte,sentimente și reacții constau în indiferență, aroganță bazată pe forță armată, principiul răzbunării, justețea unor acțiuni în baza dreptului celui mai puternic, lipsa de toleranță, etc. Extrem de important este faptul că aceste atribute negative, enunțate mai sus, se aplică în egală măsură tuturor părților implicate în conflicte violente. Și asta pentru că aceste atribute sunt defapt caracteristici umane, universal valabile pentru absolut tot ce înseamnă om, ele nu aparțin numai unui grup aparte așa cum susțin cei care luptă pentru diferite cauze, dând naștere așadar unor motive de luptă bazate pe aceste puncte negative. Dar la fel cum există aceste puncte negative în toate părțile unui conflict se poate deduce logic că ele trebuie compensate de cel puțin la fel de multe puncte pozitive, la fel de universal valabile. Încă nu suntem în stare să ne punem unul în locul celuilalt și astfel să fim capabili să ne înțelegem unii pe alții. O soluție viabilă nu poate fi găsită decât la masa negocierilor și după schimbarea regulilor jocului mondial. Ce înseamnă asta? În primul rând recunoașterea universală a faptului că termenul de terorist, termen care constituie baza justă de altfel( în opinia unanimă a occidentului) pentru atâtea acțiuni și reacții periculoase nu poate fii definit în prezent. Aceasta deoarece acest termen nu are același înțeles pentru toată lumea. Dacă pentru occident termenul de terorist desemnează individul, gruparea sau chiar statul care prin mijloace violente are ca obiectiv instaurarea și răspândirea terorii pe teritoriul altui stat și asupra populației acestuia, înțeles conturat în conformitate cu valorile occidentale, pentru un arab fundamentalist nu numai că acțiunile de retaliere de genul reacției americane sunt considerate la rândul lor acte teroriste dar acțiunile lor catalogate drept acte de terorism de către occident, pentru ei nu sunt altceva decât acțiuni cât se poate de juste, argumentate chiar de propriul sistem valoric. Așadar atât timp cât va exista un conflict la nivel semantic aupra acestui termen niciodată nu se va putea ajunge la un acord în acest sens. Prin urmare înaintea încercării de identificare a oricărei soluții trebuie găsit limbajul comun în care să se înțeleagă întreaga planetă. În prezent statele ajung la tot felul de conflicte tocmai din cauza acestor lacune în comunicare. Trebuie găsite principiile comune pe baza cărora se poate construi un dialog eficient și constructiv. Permiteți-mi să vă dau un exemplu de subiect ce poate fi considerat universal valabil și care poate constitui o bază de fundamentare a unor principii recunoscute unanim : - toți trebuie să recunoaștem că orice reacție, acțiune, orice inacțiune și absolut orice sistem se bazează pe legi. Există legi divine și legi umane. Legile divine sunt mai importante întrucât pe ele se bazează însăși viața, și ele constituie sursa de inspirație pentru legile umane. O trăsătură a legilor divine este faptul că ele există independent de voința omului și guvernează existența acestuia într-un mediu controlat de aceleași legi. Legile divine spre deosebire de cele umane se aplică tuturor lucrurilor știute și neștiute, explicate și neexplicate de om. O altă caracteristică a acestora este faptul că ele nu pot fi modificate în nici un fel de către voința umană. Probabil cel mai important efect al legilor divine îl constituie formarea religiei, care constă într-o doctrină bazată pe aceste legi, fiind primul contact al omului cu încercarea de organizare în funcție de niște norme stricte dictate forța divină. Odată cu evoluția societății umane de-a lungul timpului în structuri din ce în ce mai complexe, aceste legi divine au început a fi studiate, analizate și explicate, pierzându-și astfel forța mistică din trecut. Astfel au apărut legile fizicii,legile chimiei, legile matematice,legile astrologice, etc. Totodată viața socială tot mai complexă a determinat apariția legilor umane juridice, mai exact apariția noțiunii de drept care are ca scop reglarea relațiilor sociale din ce în ce mai complexe. Acest “Drept” constituie poate ramura cea mai importantă a societății umane, deoarece orice acțiune a unei persoane, organizații sau stat se bazează pe un oarecare drept, ca fundament al existenței ei. Până aici cred nimeni nu ar avea nici o obiecție indiferent de origine, rasa, etc. Mai departe sper ca specialiștii să construiască o polemică interesantă. Este foarte important să se încerce inițierea unor asemenea discutii la nivel global, între toate elementele umanității. Dar de către cine? Următoarea mea propunere o reprezintă formarea unui organism internațional multicultural, sub egida ONU care să cuprindă în primul rând reprezentanți ai tuturor religiilor de pe pământ, aceștia având dificila sarcină de a dezbate și lămuri disputele pe această temă, precum și sarcina de a elabora principii comune pe care să se bazeze viitoarea națiune pământeană; specialiști în istorie care să lămurească mai ales disputele religioase și cele referitoare la terirorii; psihologi a caror sarcină va fi studierea diferitelor tipuri de comportament în funcție de religie și spațiile geografice ale popoarelor și care ar trebui să elaboreze programe de educație eficiente pentru viitoarele generații, programe prin care să se promoveze valori universal recunoscute, precum și specialiști în drept ai tuturor raselor care ar trebui să construiască un sistem legislativ armonios și universal. O altă acțiune interesantă pe care o poate promova ONU ar fi deschiderea unei Cărți a Problemelor în care să se înregistreze problemele statelor, pe diferite categorii ( etnice, teritoriale, economice, religioase, etc. ) prin reprezentanții acestora, în vederea soluționării acestora de către organizațiile internaționale competente. Sigur poate aceste idei deja există sau poate chiar există alte idei mai bune. Dar este extrem de important ca acum, mai mult decât niciodată să se încerce o inițiere a unei acțiuni într-adevăr globală, fiindcă nu mai trebuie să ne amăgim cu ceea ce a fost până acum, și aici mă refer la acțiunile instituțiilor euro-atlantice, care de multe ori au acționat fără să ia în considerare opiniiile multor popoare, dând naștere astfel prezentelor conflicte. Existența și acțiunile lor au totuși o latură pozitivă în sensul că ele constituie în prezent centrul și începutul evoluției firești a omenirii dar domnilor diplomați, totuși nu suntem singuri și nu suntem nici cei mai buni. În continuare permiteți-mi să vă enumăr câteva dintre principiile care în opinia mea ar trebui promovate mai mult : 1. Viața e sfântă. 2. Suntem mai buni numai împreună și nu separat. 3. Închipuieți că fiul tău e fiul dușmanului tău și acționează ca atare. 4. Cunoașteți-vă unul pe celălalt, fiindcă numai așa puteți deveni mai buni. 5. Înainte să judeci, judecă-te pe tine însuți. 6. Răspunsul la greșelile din viitor se află numai în trecut. Cercetează și nu mai greși. 7. Niciodată violența nu a rezolvat un conflict, în cel mai bun caz l-a amânat. 8. Întotdeauna răzbunarea se va răzbuna. 9. Viitorul tău depinde în mai mare măsură de restul lumii decât depinde restul lumii de tine. Respect-o ! 10. Dacă vrei să dormi liniștit noaptea înțelege-te cu vecinul tău ziua. Convingerea mea intimă mă face să sper într-o lume mai bună, într-o lume mai calmă, mai înțelegătoare, mai pașnică, într-o lume a noastră. Sunt absolut convins că indiferent de religie,naționalitate,rasă, sau probleme de orice fel, apărute la orice nivel se pot găsi puncte comune pe care se pot baza discuții și negocieri care vor conduce la rezolvarea acestor probleme pe cale amiabilă. Ca un ultim apel adresat fiecăruia dintre cetățenii acestei frumoase planete aș dori să vă sugerez să vă gândiți la lucrurile cele mai simple și cele mai frumoase pe care ni le putem dărui unul altuia, în primul, rând prin menținerea păcii și conservarea mediului în care trăim. Lumea complicată de azi ne-a îndepărtat de adevărurile simple, puternice care au existat, există și vor exista mereu. Toți ne bucurăm de același soare și toți șoptim vorbe de iubire sub aceiași lună. Oare de ce este așa de greu să creem o lume mai bună împreună în loc să arucăm moarte și teroare asupra celor asemenea nouă? Ar mai fi o infinitate de lucruri de discutat și sper să rezolv și acestă infinitate într-o bună zi, dar până atunci nu pot decât să sper ca aceste gânduri ale unui tânăr pământean să aibă un mic ecou undeva în lumea asta atat de mică - mare, la cineva care poate într-adevăr să facă o schimbare. Așadar prieteni vă rog reflectați câteva momente asupra a ceea ce este și ceea ce poate fi. Numai împreună putem reuși. Vă rog încercați să gândiți altfel, încercați să vă gândiți la milioanele de lucruri pe care le puteți face pentru ca fii și ficele voastre să trăiască mai bine într-o lume mai sigură. Pace ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate