Îți desenez trupul din amintire
ființă de verde și fum
cu ceva din mine
ca o aripă de suflet
și scheletul ți-l fac
un copac fără frunze
semănând cu-o mână de-a mea
întinsă spre o lume a singurătății
numai forma inimii tale nu o mai găsesc
poate arbitrară
la fel ca un apus ce omoară cuvinte la întâmplare
ieri a murit cuvântul " zbor "
lăsându-ne inutile visele
pe pământul tălpilor noastre.
Câteodată mă joc cu plimbări vechi ,
același copil fără motiv și jucăria lui stricată ,
căutând acum plutirea aceea
printre stropi de stele
în doi .
Ce păcat , ieri a murit " zbor "
lăsându-mă animal terestru cu ochii spre nori .
Nimănui
nimic ...