Acelora care cu ignoranța lor desăvâriștă și acuta lipsă de instrucție ce îi caracterizează, n-ar catadicsi să ofere pentru mine nici măcar o para chioară, pentru că m-au ajutat să înțeleg de ce dacă ai carte, n-ai parte?; prietenilor falși și dumșanilor adevărați care m-au înconjurat întotdeauna până la sufocare, pentru că așa am prețuit mai mult aerul curat al munților sau briza răcoroasă a mării; celor față de care am făcut mereu notă discordantă având coloană vertebrală și refuzând să mă târîi ca ei, pentru că așa am înțeles de ce omul este considerat ființă superioară și nu râma spre exemplu; celor care au ținut să dezlănțuie asupra mea adevărate tornade de ură, invidie și insulte, cum puțini au avut neșansa să înfrunte la viața lor, pentru că m-au ajutat să înaintez suflându-mi în pupa; celor care mă întrebau ce fac? doar din dorința ascunsă de a-mi afla slăbiciunile, ca apoi să mă poată lovi mai precis și mai strașnic, pentru că datorită lor am reușit să conștientizez de ce cîinele e totuși cel mai bun prieten al omului?; tuturor celor ce nu s-au sfiit să facă din succesele mele doar meritul lor, iar din neîmplinirile mele adevărate atentate la sănătatea, averea și buna lor reputație, pentru că transformându-mă într-o adevărată paria am scăpat de statutul de ilustru anonim; celor ce mi-au măcinat fără milă cei mai frumoși ani ai tinereții, pentru că altfel n-aș mai fi aflat de ce și toamna poate fi o primăvară frumoasă; lui Murphy, care m-a avertizat prietenește că “mai bine e uneori dușmanul lui bine” și că “mîine oricum va fi mai rău”; patronilor care m-au licențiat pentru că am preferat să lucrez în picioare și nu în genunchi; celor din aparatul de justiție, pentru că au reușit să facă din România locul în care legea n-are nici o arie de acoperire; celor ce s-au simțit datori să-mi încătușeze voința și să mă distribuie în scenariile lor doar în roluri de slugă sau primlingău, pentru că astfel am descoperit gustul inconfundabil al libertății; celor ce vor citi aceste rânduri, pentru că imediat vor simți nevoia să mă desființeze cu criticile lor; în fine, tuturor celor pomeniți aici, pentru că prin ei am reușit să-i înțeleg mai bine pe Caragiale, Cehov sau Tudor Octavian.

Le mulțumesc în felul meu și îi rog să manifeste înțelegere pentru că nu voi putea să desăvârșesc niciodată, ceea ce Dumnezeu a lăsat – poate în mod voit – neterminat.