The Happiest Days of Our Lives
Text de Roger Waters; de pe albumul “The Wall” al formației Pink Floyd

When we grew up and went to school
>>> Când eram copii și am mers la școală
There were certain teachers who would
>>> Erau anumiți profesori ce căutau
Hurt the children in any way they could
>>> Să le facă rău copiilor prin orice mijloace.
By pouring their derision
>>> Umplând de ridicol
Upon anything we did
>>> Tot ce am făcut
Exposing every weakness
>>> Scoțând în evidență slăbiciuni
However carefully hidden by the kids
>>> Oricât de bine-ascunse de copii

But in the town, it was well known
>>> Dar în oraș se știa prea bine
When they got home at night, their fat and
>>> Că, ajunși seara acasă, nevestele lor
Psychopathic wives would thrash them
>>> Grase și psihopate îi chinuiau
Within inches of their lives.
>>> Pân’ ce-și dădeau sufletul

(Traducere și adaptare de Johnny Opera)

Avut-am parte de dascăli cu suflet mic. Nu mulți, dar destul cât să mă îndepărtez de școală, mai ales în clasele primare, dar și în liceu. Nu știu dacă mai trăiește sau nu, dar învățătoarea din clasele I-IV nu e o persoană de care să-mi amintesc cu drag. Am înțeles, mai ales în clasa a IV-a, că premianții răspund la întrebările ușoare, că premianții sunt priviți cu mai multă indulgență, în fine că premianții nu sunt cei mai deștepți din clasă. Dar eu n-am nimic cu premianții. Am un of pe dascălii care domină clasa prin frică, care inspiră groaza în elevi fără să le ofere nimic constructiv, mai ales în plan emoțional și (aici poate exagerez) în plan intelectual. Sunt dascăli care urmează litera manualului, dar o fac torturând elevii, care nu pun pasiune în ceea ce fac. Sunt dascăli care suferă de complexul micului Napoleon, care domină clasa prin reguli stricte, și prin pedepse corporale, sau poate prin note mici trecute în catalog atunci când li se pare că autoritatea le este amenințată.

Dascălii cu suflet mic. Am ajuns la un moment dat să speculez pe tema frustrării generale pe care probabil acești oameni o simt, într-o încercare de-a le da un chip uman, de a le găsi o scuză. Am extins speculația în sfera vieții lor sexuale din dorința de a-i pedepsi, chiar dacă numai în imaginație, fie cu sub-dotare (pe bărbați), fie cu frigiditate (pe femei). De undeva trebuia să le vină această nevoie de dominare imprimată asupra minților în formare. Astăzi dascălii au scuza că nu câștigă destul, iar situația acestei pături sociale este cu certitudine deplorabilă. Dar acei dascăli cu suflet mic, și mulți dintre cititori vor recunoaște existența lor, ei bine acei dascăli au avut întotdeauna un stil aparte.

Domină clasa cu o paradă de cunoștințe ce nu are egal (mai probabil acumulate cu o seară înainte), ironizează orice abatere de la canon (litera manualului este literă de lege, orice interpretări sau abordări nesancționate de manual sunt greșite), pedepsesc creativitatea laolaltă cu lenea, aleg să scoată în evidență defectele elevilor în loc să laude calitățile, încurajează și răsplătesc (cu note mai mari) pârâcioșii, au elevi favoriți cărora le tolerează mai multe abateri (premianții!)... și cred că lista poate continua.

Dascălii cu suflet mic domină clasa, în loc să o inspire. Pentru ei, mințile tinere nu trebuie încurajate spre vis și descoperire, ci strunite spre disciplină și obediență. Gândirea liberă e periculoasă, deoarece conține sâmburele revoltei, așadar clasa trebuie dominată prin frică. Dascălii cu suflet mic se consideră cu zece trepte deasupra elevilor, chiar și a premianților, dar se cocoșează în fața inspectorilor școlari și bat temenele în fața șefilor. Nu-i vom vedea chiulind de la ore (este sub demnitatea lor), dar putem să-i vedem scobindu-se între dinți în timpul tezei, afișând aerul de superioriate al celui care s-a uitat la spatele cărții pentru a afla soluția problemei. Chiulul nu este exterior, ci interior. Acești dascăli refuză să participe cu inima la ora de dirigenție sau atunci când vreun elev are o problemă mai delicată (excepții vor fi, întotdeauna, puii de ștab), refuză să pună pasiune în ceea ce fac și, mai mult ca sigur, lucrează exact atât cât le cere norma (sau poate mai puțin). Mai sunt și dascălii cu suflet mic care vânează o promovare, care să-i mute din cancelarie în biroul de director (măcar adjunct). Aceștia vor scoate untul din clasele la care predau, pentru a ieși în evidență. Un succes cât de mic este trâmbițat ca un succes personal, după cum eșecul rămâne al elevului (de exemplu, dacă elevul merge la olimpiadă). N-ai să vezi un suflet mic să predea ore suplimentare pentru cei ce se pregătesc de admitere ori bacalaureat, și n-ai să vezi un suflet mic venind la școală cu o oră mai devreme ca să-i ajute pe cei pasibili de corigență. N-ai să vezi un suflet mic aducând bomboane în clasă, sau discutând la liber o chestiune neplanificată.

De dascăli cu suflet mic e plină lumea. Lor li se trimit puține invitații la reuniuni post-absolvire, și sunt uitați de toată clasa, inclusiv de premianții pe care i-au favorizat. Această lecție, venită prea târziu sau deloc (nu știu de asemenea reuniuni la clasele I-IV), nu face decât să-i înverșuneze. „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...” Vieți măcinate de nemulțumire, pe care nici măcar scurtele momente de dominare a clasei nu o pot șterge. Șanse irosite, pentru că mințile astfel prelucrate cu greu se pot desprinde...

Roger Waters, ex-Pink Floyd, a descris situația din țara lui, necomunistă și nebalcanică. E doar un exemplu, făcut accesibil prin muzica rock. E un exemplu universal, și-i mulțumesc d-lui Marin pentru referirea la Thomas Mann. Dascălii ce terorizează copiii există în toată lumea, și de multă vreme. Tocmai de aceea prefațat comentariul meu traducând textul lui Waters, ca să înțelegeți că nu critic România, ci pe dascălii cu suflet mic. Subiectul nu are legătură cu domnu’ Trandafir și nici cu toți dascălii de calitate. De ce li s-ar spune, oare, „sufletiști” dacă n-ar avea suflet mare? N-are legătură nici cu Ferentarii. Situația din România de azi, prăbușirea întregului sistem de valori morale, surpat de un comunism indecent și de execuții în ziua de Crăciun (cum ai lăsat, Doamne, porcii să spurce ziua asta?!), în fine marasmul României de azi reflectat la nivel de școli nu are legătură cu subiectul! Dascălii cu suflet mic continuă să sugă energia copiilor, vampiri de energie psihică ce terorizează clasele. Prin generalizare („există oameni cu suflet mic”) ignorăm faptul că oamnii cu suflet mic nu sunt responsabili de educația pruncilor (mă rog, și dacă sunt părinți, la nivel individual), pe când dascălii sunt.

Prăbușirea sistemului de valori morale din România, încurajată de sistemul nazisto-siguranțo-sovieto-securo-românesc, are la bază oameni cu suflet mic, educați de dascăli cu suflet mic. Nu-mi imaginez că elevii d-lui Trandafir ar fi putut să facă așa ceva. Dacă dascălii ar fi inspirat valori morale și instilat respect și iubire în cei tineri, am fi avut parte cu toții de o lume mai bună. Nu dau vina numai pe dascăli, și nu vreau să reduc problema la ceva prea simplu pentru a fi explicat astfel. Desigur că există și alegeri individuale, iar destinul unora ca Hitler, Stalin și Ceaușescu nu cred c-a fost cauzat de dascăli cu suflet mic (mă întreb, retoric, cum ar fi fost aceștia dacă ar fi avut parte de dascăli cu suflet mare). Cred că acest punct de vedere ar merita mai multă considerație... Gândiți-vă la generația următoare, care este deja pierdută. Elevii care batjocoresc dascălii sunt PRODUSUL unei societăți mercantile și lipsite de valori morale, unde (vorba cântecului) „banul și puterea sunt pericole morale”. Sunt, cu alte cuvinte, produsul unei societăți cu suflet mic. Dar asta este o discuție mult mai adâncă... Profesorii care merg cu frică la ore, care nu pot să-și facă meseria în liniște ... e o situație deplorabilă și, pe undeva, mi-e rușine că s-a ajuns aici. Dar uite că banul și puterea domină România, iar oamenii cu suflet mic adună cu disperare și una, și alta. Între timp, „oamenii de bine” tac și votează cum li se spune, cu Năstase și gașca lui de pseudo-patrioți nesătui. Cu alte cuvinte, problema este mult mai complexă...

Și încă ceva, pentru cei care au comentat la textul de mai sus (în varianta 1.0): Ați avut măcar curiozitatea să citiți ce s-a petrecut la Seminarul Ortodox din Brașov???



Nota bene: Acest text a fost inspirat de articolul „Directorul Seminarului Ortodox Brasov, acuzat de brutalitate”, semnat de Simona Popica, din Evenimentul Zilei, 8 Oct. 2004 http://www.expres.ro/investigatii/?news_id=168335