Oacheșa cu ochi de onix
Si cu părul greu de noapte
In zadar te cată-n zațul
Din cafeaua mea cu lapte.

Fruntea mea plină de rugă
In zadar privește-n ceruri,
Cel ce trebuie s-audă
E-ocupat cu alte treburi.

Nici cuvintele rotunde
Inșirate-n cele tomuri
Nu m-au ajutat să aflu
Unde ești, pe care drumuri.

Intrebat-am chiar și luna,
De-a zis lumea că-s nebună,
Dar acolo sus ea are
O poziție mai bună.

Colo nu ești, astăzi nu ești,
Mâine de vei fi, mai cuget,
Si mai bag un lemn în sobă
Ca să fie cald în suflet.

Dar îmi e așa de ciudă,
Cum nu-mi e decât pe moarte,
Că, ținându-te de mână,
Te-am împins așa departe.

Si mă doare-acum și clipa
In care știu că te-oi găsi,
Căci numai desprins de mâna-mi
In drum spre casă vei veni.