Era o vreme cand cei din jur ma considerau o persoana fericita, pentru ca aveam bani, o buna pozitie sociala si o familie cum multi si-ar fi dorit-o.
Unii chiar ma invidiau...
Dar eu nu puteam sa ma bucur de toate acestea, sufletul imi era pustiu si o tristete permanenta se cuibarise in fiinta mea.Simteam ca imi lipseste ceva si nu constientizam ce anume.
Incet, incet m-am inchis in mine insami, o stare generala de nepasare punand stapanire pe mine. M-am imbolnavit destul de serios, omul drag mi-a intors spatele, iar banii si pozitia sociala le-am pierdut.
Am suferit mult,am plans, m-am revoltat, gandindu-ma ca nu merit sa mi se intample toate astea, deoarece nu facusem rau nimanui. Ma simteam pierduta, strivita, abandonata, nedreptatita, frustrata de ceea ce mi se cuvenea de drept, rapindu-mi-se tot ce aveam mai bun si mai frumos.
Nevazand nici o alta iesire din neantul in care m-am scufundat, am inceput sa ma rog, sa-mi deschid sufletul catre Tatal Ceresc, sa cred in El. Cu timpul, negura care ma invaluia s-a risipit, iar Soarele Sperantei si Iubirii a rasarit pentru mine mai luminos ca niciodata, razele sale calde si mangaietoare umplandu-mi golul din suflet, ajutandu-l sa renasca.
Am inteles ca secretul fericirii nu se afla in exteriorul, ci in interiorul meu si nu trebuie sa alerg in cautarea ei fara a-mi dezvolta mai intai bogatia sufleteasca, trezindu-mi bucuria de a trai din adancul inimii, vibrand in armonie cu absolut tot ceea ce ma inconjoara.
Am invatat sa redescopar frumusetea Creatiei Divine(pe care o ignorasem, absorbita fiind prea mult de toate "cele lumesti"),existente peste tot: in rasaritul, stralucirea si apusul Soarelui, in intunericul de catifea al noptii, in sclipirea stelelor,in misterioasa Luna, in simfonia de culori a naturii, in limpezimea apelor si susurul izvoarelor, in ploaia ce cade din Cer, pentru a ajuta pamantul sa rodeasca, in splendoarea curcubeului, tainica scara spre Inalt, in zborul jucaus al fluturilor si gazelor, in ciripitul pasarilor, in ganguritul puilor de om, in inocenta copiilor, in inconstienta tinerilor, in intelepciunea varstnicilor, in ochii umezi, plini de dragoste, fidelitate si blandete ai animalelor, in gingasia sunetelor desprinse de pe strunele viorii sau clapele pianului, in dorinta continua de a face bucurii celor dragi,in respectul fata de strabuni si glia pe care ne-am nascut, in prietenia sincera, in fosnetul padurilor, in vuietul muntilor, in valurile marilor, ce se sparg in dantele de tarmuri, in pargul roadelor toamnei si in ruginiul frunzelor, in albul imaculat al zapezii, ce irizeaza stelute argintii, in clinchetul zurgalailor, vestitori ai Mosului Craciun,cel aducator de daruri "la fetite si baieti",in aroma de vanilie a cozonacilor pufosi, in minunatele colinde, ce vestesc nasterea Mantuitorului, in verdele crud al primaverii, regeneratoare a intregii firi, in auriul holdelor verii, in scanteia de divin, ascunsa adanc in om si in geniul mintii sale, in sfintele lacasuri ce adapostesc sufletele ostenite, in dorul de cele ceresti, in sarbatoarea de fiecare clipa a vietii noastre, in vesnicia ce salasluieste in lumea vremelnica...
Acum sunt mai impacata cu ceilalti si cu mine si chiar daca am pierdut multe din cele dragi mie altadata, acum sunt mai bogata. Mai plina de iubire nemarginita pentru Creator si creatia Sa, de iertare, lumina, pace, armonie, bucurie si vesnica recunostinta pentru ca exist.