Obsesie de seară...[b]The Corrs-Angel [/b]și cartea lui Robert Turcescu. Și undeva pe creier vocea lui la final mulțumind pentru ideea interviului...deja nu mai conta.

Sînt ca după o cursă cu final așteptat. Am trecut, enfin, linia de sosire, dar nu sînt deloc sigură că am cîștigat. Cînd am avut destul curaj să ies în soarele după-amiezii primul gînd a fost să mă așez lîngă fîntîna arteziană și să rămîn acolo pînă după apus. Nimic altceva nu mai părea important. Nici cartea, nici drumul în Copou și cu atît mai puțin orice altceva avea vreo cît de mică legătură cu viața mea. NU mă mai grăbeam spre nicăieri. Se oprise timpul sau doar clockul meu interior rămăsese în urmă?

După nici jumătate de oră deschideam ușă după ușă într-o clădire infernal de întortocheată, în căutarea editurii Polirom. Pe care culmea, am și găsit-o. Nici măcar n-a fost nevoie să urc patru etaje pe jos, liftul funcționa. Trec de ușă, întreb de Florin, a treia pe stînga, scrie acolo director promovare…și deschid ușa ca la mine acasă. Dincolo de prag mă așteptau Florin, și cartea.

După încă niște minute ajung la altă poartă, îmi revăd colegii, citesc ceva din presa de azi, caut pe net oferta de telefoane mobile și facem schimb de păreri despre cele mai bune prețuri și telefoane, caut The Corrs și pun căștile pe urechi, și cînd mă dezmeticesc e deja seară. Și constat că am pierdut și Apusul, nu numai timpul.

Revin la întrebarea inițială…fac turul de onoare al zilei ca învins, sau învingător? Ce altceva se mai termină în afară de ziua de azi? Poate doar mi s-a părut și nici măcar n-a venit dimineața. Cred că sînt în plin coșmar, dar promit să mă trezesc mine dimineață. Gustul cafelei e același, ca și al dimineții. Și pînă mîine dimineață mai e o noapte de trecut. Noapte bună, pui!