poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-16 | |
Soarele meu,
Eu sunt un semn de întrebare în această lume saturată de culori, sunete și priviri, așteptând să te găsesc pe tine. Am ajuns în această stare, mirându-mă de tot ceea ce mă înconjoară... M-am hotărât, greu, să-mi dezleg sufletul și să ți-l ofer, asemeni unei ofrande aduse zâmbetelor mele ascunse și dorințelor fugite pe drumul fără întoarcere... Într-o dimineață târzie de vară, mi-am făcut toate bagajele și am pornit să te simt. Am înghesuit toate gândurile bune și speranțele, în geamantanul din piele maron, iar în buzunare am îndesat cele mai frumoase cuvinte... să-mi fie la îndemână când te voi întâlni. Înainte să ies pe ușă, am aruncat o ultimă privire în oglindă. Cerul își ascundea infinitul în ochii mei, iar piersicul îmi dărui finețea petalelor de floare pentru obraji. Eram îmbrăcată în vânt, iar nările mi se îmbătau cu parfumul suav de magnolii... Eram femeia-anotimp, cu toate visele revărsându-se peste frunte, vegheată de îngerul meu. Știi, am avut momente în care m-am jucat cu culorile, murdărindu-mă pe mâini. Speriată, am găsit o viață de împrumut, pe care mi-am însușit-o. Atunci, am devenit om: trup și suflet, carne și vis, minciună și adevăr. Dumnezeu mi-a dat puterea de a ști și a urâ, în același timp. Am primit atât de multe lucruri, încât mă împiedicam, aproape tot timpul, de vreo bucurie sau de vreun sentiment rătăcit... Dar, eu mă tem de ziua de mâine... simt că există acolo, în umbră, cineva care mă așteaptă. Nu are chip, nu-l pot zări, cu toate că îl simt... Dacă fac un singur pas spre el, se îndepărtează, însă, niciodată nu pleacă definitiv. Nu înțeleg de ce rămâne, pentru că tot ceea ce am avut, ți-am dăruit ție... într-un gest de generozitate absolută, atunci când te intuiam... Am venit prea târziu? Am plecat prea curând? Aș vrea să-ți fac o mărturisire... pe oamenii din jurul meu nu-i recunosc după nume, așa cum ar fi normal, ci după imaginea lor, care mi s-a întipărit în minte. Ce este, de fapt, numele? O convenție socială, cred... Eu îmi percep semenii după înfățișarea interioară și după felul în care se apropie, mai mult sau mai puțin, de natură... Din această cauză, tu ești... Soare! Nu înțeleg de ce sufletul meu te adoră, iar corpul, te dorește... Chemerea sângelui mă copleșește, uneori... Mi-ar plăcea să strecor în tine, trupul meu lichid, iar buzele să ți le ating cu zbaterea de aripi, a gingășiei mele... După aceea, aș vrea să mor încet, și viața mea să eșueze pe un mal pustiu, să nu se mai întâmple nimic. Sentimentele tale mi-ar ajunge pentru veșnicii... E pre mult? E foarte puțin? Dacă aș putea să deosebesc binele de rău, ți-aș putea răspunde... Spune-mi, cum aș putea să te am pe tine, Soare? Când tu vezi cu ochii mei și plângi cu lacrimile mele?... De ce tremur când mi te aduc în gând? Unde începe și care e ultima graniță a femeii ce se ascunde în mine? Trăiesc în această lume, dar, mi se pare că sufletul se găsește în altă parte. Mă sfâșie dorul de tine, mă mistuie speranțele că aș putea să te zăresc, într-o zi, pășind în universul meu. Te chem și te alung, în același timp, ispită dulce-amară! Viața mea este așteptare, ori certitudine fără pretenții... De ai știi cât de timidă sunt... Soarele are două fețe: una văzută, strălucitoare, minunată, iar cealaltă, întunecată, singură. Acolo stau eu. Nici măcar nu îndrăznesc să ridic privirea spre tine... Te simt cu fiecare bucată a sufletului meu și te respir, cu porii trupului, în parte. Lumina ta mă doare, iar atunci devin chemare și zbor. Vibrez când mă asculți, și sunt lângă tine, de fiecare dată când mă chemi... Voi rămâne în preajma ta, pentru că drumul înapoi nu-l mai știu... Soare, tu ești gândul-poet și cuvântul-scriitor. Îți ating sufletul, de fiecare dată, când citesc frazele tale și te admir, așa cum știu numai eu... Te iubesc, Remo! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate