Mă gândesc la Sud. Acel Sud cald, primitor, ca o femeie iubită. Acel Sud spre care vor să plece toți cei cărora le bate în geamuri o ploaie rece.Acel Sud spre care vor să plece toți acei care au frigul în oase, au frigul în carne, au frigul în sânge. Doar un tăciune rătăcit mai arde în inimă și acel tăciune sfârâie spre a se stinge.
Mă gândesc la Sud. Mă gândesc la insula Egina, la modul cum se apropia și se apropia și se apropia tot mai mult de vaporul nostru de parcă vaporul ar fi vrut să se urce pe pământ, la casele acelea de un alb orbitor și la plantația de portocali , acolo unde Ea era așa de uimită că poate să meargă cu piciorul gol pe pământ. „E cald, e cald, hai scoate și tu sandalele și vino să simți cât de cald este pământul aici „. Mai simt și acum mirosul tufelor de leandri, mă gândesc și acum la mare, superba mare, o mare de un albastru așa de perfect că nu-ți vine să crezi că poate exista așa ceva. Și o văd scoțându-și hainele, toate hainele, Ea care nici nu vroia să audă de Marea Neagră, o văd fugind ca o nebună și intrând în mare, în marea aceea înebunitoare și stropind și bălăcindu-se și fiind fericită. Fericită cu mine. Și o văd apoi ,mititică și udă, cocoțată pe gard, dornică să prindă pe aparatul ei Cannon tot ce nu se poate prinde în poză.
Mă gândesc la Plaka și la forfota de-acolo și la modul în care Ea a fost luată drept rusoaică de către patroana antică (părea la fel de antică ca și Grecia) unui magazin de bijuterii care ne-a pus tot magazinul pe masă în ciuda protestelor mele (aveam exact 800 de drahme în buzunar ceea ce nu era exact o avere) și până la urmă i-a făcut cadou un lanț de aur foarte finuț și foarte frumos și i-a spus în rusește „să ai grijă de bărbatul tău pentru că e un băiat bun „
Mă gândesc la Heraklion și la calmarul pe care l-am mâncat acolo, la carnea aceea albă și dulce , atât de deosebită de carnea de pește și la sommelier-ul care a fost îngrozit de faptul că eu am cerut doar bere și la Boy George care era la masa din spatele nostru și pe care nu l-aș fi observat nici dacă ar fi scris pe el până nu mi-a atras ea atenția și la graffiti-ul cu „Trăiască lupta armată !” scris pe un perete lângă Grădina Botanică și la Piața Omonia unde fugeam de la hotel să mai beau câte o bere.
Mă gândesc la Albi și la Saint Juan des Pins și la piațeta aceea unde trei bărbați tăcuți și foarte preocupați jucau petanque, fără ca în jur să mai existe nimic altceva „Vezi, ei sunt serioși și când se joacă...” m-a mustrat Ea devenind dintr-o dată mămoasă. Mă gândesc la hanul acela mic din Saint Juan des Pins unde n-am stat decât două zile dar devenisem deja de-ai casei și cu hangița, și cu fata de la bar, și cu polițistul și cu oamenii de-acolo, găseam subiecte de discuție cu toată lumea, toată lumea era caldă, amabilă, prietenoasă, toată lumea îți răspundea, toată lumea îmi admira eforturile de a vorbi în franceză răspunzându-mi „da domnu’american”, toată lumea o admira pe „ta p’tite copine „
Mă gândesc la Rosio și la cea mai frumoasă stradă de pe lume de acolo, din Lisabona și la plăcerea de a fi, pur și simplu a fi, la plăcerea de a vedea, pur și simplu plăcerea de a vedea ba mai mult, plăcerea de a simți căldura Sudului, acea căldură care îți intră în suflet, te face mai înțelegător, mai tolerant, mai bun. Mă gândesc la magazinul acela cu băuturi și adresă pe Internet, unde nu vroiau să-mi mai dea drumul să plec, unde mă îmbiau să mai gust, „știți că avem și un Porto vintage din 1904, 1904 a fost un an perfect pentru Porto, dumneavoastră sunteți un cunoscător, ce părere aveți ? „.Și mă gândesc la speranță și la speranța că Ea s-ar putea întoarce vreodată, m-ar putea privi așa cum făcea ea atunci când vroia să mă topesc și să mă transform în preș și „Iată-mă-s”.
Mă visez în Sud. Nu m-am simțit niciodată mai liber, nu m-am simțit niciodată mai fericit.
Și voi pleca. Da, îmi voi lua geanta de vioaj, voi îndesa în ea fleacurile obișnuite și voi pleca. Voi pleca către căldură, către lumină. Da, voi pleca.Scrieți-mi la adresa „Eugen Gălățeanu, în SUD”