poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 912 .



O insulă în timp
personale [ ]
(continuare)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Astral Blue ]

2004-08-11  |     | 



Tot ce-mi aminteam era ceea ce se întâmplase recent. Faptul că mă trezisem pe plajă - de câte ori? -, că mă simțeam sfârșit... Până aici, parcă fusesem prins într-o buclă temporală - chiar începusem să mă tem de asta: că mi se va întâmpla la infinit și că la un moment dat îmi voi pierde mințile și nu va mai conta...

Pentru că femeia era încă acolo mă gândeam că o parte a coșmarului luase sfârșit. A doua parte începea acum: întrebările despre cine sunt eu, cine este ea și care era relația dintre noi reveniseră în mintea mea cu aceeași intensitate ca a bâzâitului unui roi flămând de albine.

- Ești gata să mergi mai departe? întrebă femeia pe un ton inflexibil.

Am deschis ochii, surprins că ea se decisese brusc să pună capăt jocului: eu mă prefăcusem că dorm; ea, că nu-mi acordă nici o atenție, deși îmi supraveghea până și respirația.

Încotro mergeam? Unde trebuia să ajung? De ce trebuia să fiu împins de la spate ca să merg spre un loc unde îmi doream să fiu? Simțeam că o iau razna. Eram prizonierul ei? Evident! Doar mă mâna ca pe o vită, de la spate, cu arma înfiptă între coaste.

Fără să aștepte răspunsul meu, țâșnise în picioare.

- Haide, ești ok! îmi întinse ea mâna să mă ajute să mă ridic de jos. De fapt, îmi dau seama că e ceva neînregulă cu tine, dar nu aș putea spune ce...

Am început să râd isteric. Femeia asta probabil că era nebună. Sau poate nu observase cămașa mea plină de pete uscate de sânge și sfâșiată. Nu trebuia să vadă mai mult ca să-și dea seama că sunt rănit.

- Uită-te și tu! Știu ce gândești, dar privește! a zis ea, smulgând o bucată din cămașa mea sfâșiată.

Mă simțeam acum ca un idiot: nu aveam nimic. Pielea era netedă și nu avea nici măcar o urmă de zgârietură. Atunci sângele? De unde provenea? Cine naiba eram și ce naiba făcusem?

Cred că era mai bine să vorbesc cu femeia...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!