ceasurile învață conturul universurilor alternative
prezentul se transformă într-un cimitir antum cu oglinzi false
din când în când împrumutăm corpurile necunoscuților de ocazie
și ne ascundem neputințele în așteptări iluzorii

cine este acesta mă întrebi uneori
după spargerea tuturor oglinzilor în afară de Una
țipătul tău se aude numai pe dinlăuntru
în afară singurătatea adoarme pulsul de sub pleoape
până la ultima respirare

în dimineața neagră am pierdut dreptul la risipiri de speranță
visăm realitatea între o neputință și următoarea
ne apărăm trecutul din cochilii vacante
și așteptăm Eliberarea