Astăzi e la fel ca ieri. Îmi lipsești. Nu ar trebui să-mi mai repet până la sufocare că te ador.
Sunt ca o gâză frântă făcută ferfeniță de oboseală. Și m-aș putea vindeca cu tine... Dansând, alergând, iubind, plutind, uitând că afară a fost și iarnă, imaginând castele pe un țărm al dragostei noastre, visând un petec de cer, al nostru, numai al nostru, îndrăgostindu-ne iar, și iar și iar...
Ai reușit să mă viscolești astfel încât mă pierd printre troienele dragostei noastre nebune, nebune, nebune...

Mă întreb unde-mi sunt amintirile. Memoria îmi refuză trecutul până la un punct. Un punct de la care ai început tu. Înainte de tine nu a mai fost nimic, nimeni, niciodată.
Dragostea mea te sufocă și de aceea poate ne vom iubi mereu la fel și totdeauna altfel.

Fără tine mi-e frig. Urlă toată ființa mea după tine. Mi-e somn. Mi-e foame. Te-aș mușca. Până la os te-aș mușca. Ca dintr-un măr până la sâmburi.

Risc să adorm cu creierii în palme, așezați frumos pe masă, lângă gândurile tale... Și dacă voi reuși să dorm, visând blând despre noi, cine îmi va mai înălța în zori din nisipul clepsidrei somnului magice castele?
Noapte bună dragul meu drag. Mâine va fi la fel, trist și monoton, frig și mirosind a singurătate, când noi ne aflăm fiecare în altă parte.