Știți, la un moment dat mă gândeam să nu scriu nimic, să păstrez frumusețea momentului doar pentru mine. Gândul ăsta a trecut însă repede. Bucuria era prea mare și nu m-ar fi lăsat inima să nu vă spun și vouă câteva cuvinte despre nașterea Cenaclului din turn. Și îmi venise un alt gând, care îmi spunea că orice aș scrie, tot nu va fi de ajuns pentru a vă putea transmite starea de spirit în care s-a desfășurat această primă întâlnire. Dar, pentru că îmi aparțineți și vă aparțin, voi încerca să creionez în câteva fraze momentul.
Cu precizarea că nu mă voi pierde în detalii organizatorice, vă rog acum să faceți un exercițiu de imaginație și să vedeți cum ...

... urcând scările de lemn ce duc în Turnul măcelarilor am simțit, cu fiecare treaptă, că mă îndrept spre o altă lume, cu totul și cu totul aparte.
Mi-a ieșit în întîmpinare Laurențiu Blaga, zâmbitor, așa cum îi stă bine unei gazde. Ne citeam aici, pe site, dar încă nu ne întâlniserăm niciodată. Asta nu ne-a împiedicat însă să ne simțim ca niște cunoștințe vechi. Precum un Romeo evadat din timpurile sale, Laurențiu m-a condus într-un decor care, prin aerul de familiaritate, m-a făcut să mă simt ca aparținându-i.
Intrând în turn m-a învăluit o senzație de deja-vu, de parcă demult, sau poate într-o altă viață, mi-aș fi foșnit pe acolo rochia cu crinolină.
Cu aceste gânduri în minte, am dat cu ochii de un alt personaj, pe cât de mult aparținând prezentului, pe atât de potrivit locului. Și acum vorbesc despre Nicu Mihoc, actorul Naționalului Tîrgu Mureșean, care, împreună cu Laurențiu, m-au condus mai sus (alte trepte de lemn, altă lume), spre încăperea Teatrului 74.

Eram sigură că veți întreba (doar asta am făcut și eu când am auzit). De ce tocmai 74?! Ei bine, explicația nu ascunde nici un mare mister: 74 vine de la numărul de scaune pentru public. Cît se poate de simplu! :)

Urarea de bun venit a rostit-o Nicu Mihoc. Degajat, dar cu entuziasmul nedisimulat strălucindu-i pe față, dânsul ne-a vorbit în cuvinte simple despre ceea ce se vrea a fi Cenaclul din turn: un spațiu spiritual foarte bine încadrat în decorul medieval al cetății, unde sunt bineveniți toți cei care cred că „dacă nu acum, atunci când?”

Pe rând, câțiva dintre noi, cei care ne încercăm devenirea în poeți (Laurențiu Blaga, Mihai Gabor, Mihai Mașca și subsemnata), am oferit celor de acolo câteva felii din sufletele noastre. Personal, după prima bătaie a inimii, ghemuită de emoție în căușul pieptului, orice urmă de teamă sau inhibiție a dispărut și totul a devenit firesc. Așa cum, între prieteni, trebuia să fie!

Au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai presei scrise, anume Diana Popdan, Ioana Florea, Nicolae Balint.


Pot să vă mai spun că a fost minunat și vreau să mă credeți, avem gânduri mari! Dacă nu noi, atunci cine?!