Profesorii, ca și părinții, nu ți-i alegi, ți-i dă Dumnezeu. Mi-au plăcut întotdeauna profesorii cu o anumită sobrietate, care știau în același timp să se facă plăcuți elevilor și să fie apropiați de ei, fără a se îndepărta prea tare de imaginea de autoritate pe care trebuia să o aibă un profesor, în fața clasei.

Există profesorii care știu să asculte și să se asculte, care știu să îți demonteze o teză fără a-ți da senzația că te "strivesc" cu demonstrația lor, că îți dau o lecție de logică și știință pe care tu, biet student sau elev, de la înălțimea anilor tăi, nu ai putea în mod sigur s-o gândești. Aceștia au fost întotdeauna cei mai iubiți profesori: cei care ne ascultau și îi puteam și noi asculta "pe limba noastră". Profesorii aceștia erau "cercetătorii".

Apoi sunt profesorii care știu să prezinte o materie seacă, neinteresantă și abstractă, precum chimia, în așa fel încât să capete sens și chiar să placă elevului care nu are înclinații în atare direcție. Acești "magicieni" sunt încă și mai rari decât cei din prima categorie, iar mie nu mi-a fost dat să întâlnesc decât câțiva, în anii mei de formare. Cum nu am nici un fel de aplecare către științele exacte, mi-a fost ușor și chiar mi-a plăcut să învăț fizică, chimie, matematică și ... latină (știu că este o disciplină umanistă, însă era, pentru unii dintre noi, la fel de grea precum chimia anorganică!). Acești profesori erau la fel de prost plătiți ca și colegii lor care ne făceau viața amară și ne terorizau, însă calitățile lor de adevărați "magister" și pasiunea lor pentru materia în cauză suplineau, cu succes, ceea ce le lipsea: în locul unei satisfacții materiale, aveau o satisfacție profesională deosebită. Acești profesori erau "descoperitorii".

Și, în fine, există profesorii "creatori". Acei profesori care te ajută să te înțelegi pe tine însăți, care au o contribuție capitală la devenirea ta viitoare. Sunt cei cu care te întâlnești, la aniversările de 10, 25 și, cine e norocos și trăiește destul, 40 de ani de la terminarea liceului sau facultății, și cu care porți o conversație relaxată, ca și cum nu ar fi trecut atâta timp, nu ai fi îmbătrânit chiar și tu dincolo de orice recunoaștere... Acești profesori au știut să fie exigenți cu tine, te-au îndrumat atunci când nu mai știai să te descurci prin hățișul noțiunilor și, poate ce este cel mai important, au știut cum să te stimuleze, dar nu te-au determinat să te simți un ignorant fără speranță. Aceștia sunt cei mai rari profesori, sunt aceia pentru care, într-o bună zi, îi mulțumești lui Dumnezeu că i-a scos în calea ta, că ți-a dat ocazia să-i cunoști și să te bucuri de ceea ce te învață.