Nu vreau să știu cum arată dragostea. Se-mpletesc colții de-otel și-mi pierd privirile adormindu-mi-le. Nici timpul nu vreau sa stiu cum arată...
Mi-e teamă că atunci aș putea ști ce caut... și oare cât de dureros ar putea să fie să mă eliberez... N-aș fi vrut... să ajung aici, unde timpul clopoțește de zor printre scoici și cochilii, și mere coapte... N-am vrut să trăim fără morții noștri, e mai greu de-nvățat uitarea...
Fără noi... Pierduții de departe, vitregiții de nicăieri, pe nicăieri înca mai palizi, privim înapoi-înainte spre niciunde... Împaienjenite-amintiri, ca priviri în ochi ce tot cauta bizar... Îndoiti de-asteptări le numim speranțe; ....se zbat undeva adânc, unde-i martoră tăcerea... Prinse-a se naște străină din noi, culegând frământări. Absurd. Suntem ieri și azi, suntem maine și-apoi. Mai pustiu și mai amânat în fapte, mai curat uitați în gesturi. Ploile de primăvară și ne- altii, mergând peste străzi.
Cine știe ce va fi fost înainte, spre colacii de dedesubturi unde curgem stingheri, biruiți și nătângi cu gânduri uitate undeva pe drumul tăcut către adevar și dreptate... Mințim dar frumos, iluzii alcătuite din vise de saltimbanc - ne-mpresoară-mpodobindu-ne, ne-alina de noi, de ei, de ele...
Tot, sau nimicul împărtășit în dungi, de un dram de păreri... Sau ce-avem de uitat, cândva când singurătatea crâncenă a lanțului de relicve își va face loc între hainele obosite ale sufletelor de duminici, spre care ne-ndreptăm zi de zi, tracasati...
Vise de gheață prin troiene de amintiri le cuprind plăpând...
Viitor nocturn, pasibil de dimineți fulgerânde, peste care speranțe muribunde zac, pline de așteptări... Zile despletite, în care mă trezesc departe de mine... Mă încarc sporadic, de albastrul serilor... prematură diluare de nestăpânit...

98...toamna
Ce vreau eu? Ce vrei si tu: Sa-l prind pe Dumnezeu de un picior, Sa fac dragoste dintr-un deget, Sa va prefac, presarand peste voi Iubire, Din calcaiul Sau
Si, din cand in cand, Atunci cand mi vine sa fac o morisca din punctul meu de spijin,
Sa ma trezesc in brate c-o ramura de maslin…

Uitare

Până la ultima-ți știu singurătățile și-mi ung cu ele tăceri, ca lacrimi... Singurătatea tristeții gândurilor, hrana himeric-a caldelor vise din nopți încețoșate de amintiri, când priviri se plămădesc din așteptări... Să nu cumva să nu te bazezi întâi pe tine! "Dragostea este un fenomen care-i fericește pe unii, toata viata, altora le-aduce suferință, iar pentru ceilalți seamănă cu ploile torențiale..."
Marile iubiri nu se termină ... ele sunt, sau nu sunt... Clipe de uitare....Mă numesc clipă și sunt de aievea. Mă las spre voi cu umbra-n jos ce mă cuprinde cu folos, cand voi mă renegati. Ma numesc dragoste...Dragostea, ca un pumn de tăcere aruncat spre infinit...Dragostea, ca pulbere de foc mă roade ascunsă, de vie-ngropata în sufletul meu, roua ca patimi sărate mă cheamă să-i sting între ziduri, iubind, curcubeul... Pumnul de ceață durerea-mi îngheață, și minte-ntre lacrimi iubirea...Spre dimineață sparg roua pe față, mă-nchid iar în mine cu firea....Globul de ceară împinge spre seară o umbră pe cerul de chit, Mă umple de vara o dulce, ușoară parere că visu-a murit... O moară de-amară lumină, ma toarce-ntr-o doară, ...-n grădina de mit și-absolut...

Lanturi... 1998
Magazinul de iluzii, culegere de deziluzii

A trecut mai bine de un veac, mi se spunea ca monstrul se ridica din adancuri, o data la patru ani... N-are dacat sa invie... -- mi-am spus, iar el se pravali din vartejul amintirilor, precum un caine credincios ce se avanta in noroaiele cilindric-tenebroase ale memoriei...
Chemarea asfintiturilor e la popas, prin margini incaruntite de taceri. Stam si asteptam. E noapte, mucegaita si rece, iernoasa si stafidita, precum cenusie si schimonosita. E timpul, la trecut, sau trecutul la timp...
Banuitii nostri sunt geniile apostrofelice' nascute din tarana pantecelui de tara. Cine sa-i stie, numarandu-i, estimandu-i, extirpandu-i, cine sa ne cunoasca 'le grijile si fortele si pasiunile, daca n-avem /decat/ nevoie de dansii?.
Ciulama zilnica de depresii suplimentare, deceptiile, depomenile' si pomenitii nostri cei de toate noptile, zadarnicia trainica a traiului fara de raiului si fara de sfarsit, scurticimea rutinata a mai putin raului, sarcasticul nefericiunit al fostelor mari regrete, actuale dulci nostalgii juvenile, intr-o expresie, viitorul de
ieri -- trecutul lui maine...
Ne-am pomenit dintr-o data ca ce-am judecat fiind rau, a fost bine, urmand sa pricepem cel mai raul de-acum, ca pe bucuria noastra ulterioara cea nepretuita... Cand, Doamne, pana cand sa asteptam clipa noului adevar???


Dansul clipelor...
Noiembrie 1998

Ne-am supraînălțat din tălpi, să vedem mai bine cum stăm. Vorbesc deja, ca să nu mă mint, iubesc, deja, ca să nu mă mor... Deja traiesc un sentiment, o para, un vârf de toiag; mă pregătesc. Și cine știe ce aduceri-aminte m-or veghea-ntr-o viață de-apoi...
Vedea-voi iară raiul din ochi lungindu-mi-se sub priviri, recunoscându-mi fiii trăind, muncind și petrecându-se în pace? Bunicii întalni-i-voi oare pe sub salcami, îngânându-mi privirile?
Bucuria începe cu frica de a te trezi. Deja e timpul, și tu știi. Timpul - sorocul speranțelor nerostite, nesfătuite, nesecate-amăgiri... Mă încheg la poale de trecut, binișor-binișor. Mă uit în jur făr' de-a privi și mă scald. Când așa, când așa. Ușurel, să nu mă simt pe-aproape. Un ghem. O pastilă. Mă înghit. NU există prea târziu, suntem, cu totii, niste întârziați... Totul unitar nu este nici tot, și n-are nici unitate....