o poți desigila
e fără adresă
prostituată dintr-o rațiune
o mică rugă la ușa bisericii
mereu datoare
dacă s-ar fi vândut ar fi putut plăti
în ea o privire aruncată însuflețește pietrele
a simplitate legată cu panglică albastră
silfidă închizându-se într-un nume
scris pe genunchii unei nopți
ca o condamnare întâmplătoare
într-o peșteră
umbra-i prea mare arde-o
și cenușa aruncă în vânt
apoi uită
lumea ta prețuiește mai mult...