Oare de ce noi, oamenii, trebuie să jucăm atâta teatru, să ne prefacem toată viața că am fi ceea ce nu suntem ? De ce nu putem fi asa cum sunt toate animăluțele de afară, sincere fără să ne prefacem, să avem curaj în orice facem... ? peste tot am văzut oameni care pretind să fie ceea ce nu sunt, și au mult succes în viață, însă, mă întreb, la sfârșitul vieții nu va regreta că s-a prefăcut toată viața? oare nu era mai bine dacă nu se prefăcea? fiecare avem dreptul de a alege ce e mai bine pentru noi, și ce nu e bine... dar nu ne-am gândit nici o singură clipă că acea alegere pe care noi o considerăm corectă este, de fapt, greșită, oricât de convinși am fi că este corectă!
Când vorbesc cu o persoană o privesc în ochi, și văd cum se chinuie să fie altfel decât este... de ce nu putem fi naturali față de ceilalți? de ce nu putem fi noi înșine? oare pentru că ne e teamă să nu ni se întoarcă fața? poate că asta e... căutăm cu disperare pe cineva cu care să ne împrietenim, însă suntem atât de disperați încât facem tot posibilul să ne alegem cu un prieten... căci, vorba aceea: “un prieten e ca un trifoi cu patru foi, greu de găsit și norocos să-l ai!”. Căutăm un ideal să vedem cam ce prieteni ar avea acea persoană, și încercăm apoi să ne transformăm în ce și-ar dori acea persoană. Dar, de unde poți să știi dacă acea persoana dorește să aibă un prieten care să nu se prefacă, care să fie el însuși ? nu ai de unde să știi, pentru că nu cunoști acea persoană. Și astfel mergi la risc. Ne găsim în cele din urmă nu prieten. Cu timpul însă ne este greu să ne mai prefacem în fața lui, pentru că ar însemna să mințim cu nerușinare. Așa că ne arătăm adevăratul chip, iar atunci ne va fi mai teamă, pentru că nu vom știi cum se va schimba imaginea pe care și-a făcut-o prietenul respectiv cu tine. Ne întrebăm tot timpul: oare ce părere are despre mine acum? dacă mă plăcea mai mult cum eram? sau să spun “cum nu eram”?!... oare nu ar fi fost mai bine să fim de la început noi înșine? am fi încercat să ne împrietenim cu aceeași persoană, riscând să ne placă sau nu... dar, dacă stau să mă gândesc, acest risc apare întotdeauna, chiar dacă ne prefacem sau nu a fi altcineva... oricum, dacă o persoană nu dorește să-ți fie prieten iar tu nu te-ai prefăcut în fața acelei persoane, înseamnă că acea persoană nu merită să te aibă ca prieten... oricum, bine este să fim plăcuți așa cum suntem noi, nu pentru cum nu suntem. Oare cum ar fi lumea dacă am înceta să ne prefacem? oare din cauza aceasta se întâmplă atâtea nenorociri în lumea asta? de aceea există atâtea persoane rele? intervine o altă problemă: persoanele rele sunt rele? sau așa le vedem noi? nimeni nu e rău! Mulți, însă, au o grămadă de probleme peste care nu reușesc să treacă, iar aceste probleme îi fac să fie altfel... devin astfel “răi”, pentru că aceasta este singura soluție pe care aceștia o găsesc pentru a face față problemelor, însă nu și pentru a le rezolva. Dar așa vor întâlni și mai multe probleme, până ce vor ajunge să nu mai suporte... ce se va întâmpla atunci cu ei? vor ceda din toate punctele de vedere, șî nu mulți vor supraviețui. Nimeni nu se naște rău, însă mediul în care trăim și problemele pe care le întâlnim ne transformă fără a ne da seama uneori... și e trist, însă adevărat!