poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-20 | |
Exist, respir, traiesc? Nu prea traiesc, doar trec prin viata asta cruda ca ultimul pasager de pe Titanic...De multe ori ma intreb de ce sunt asa de sensibil, de ce pot simti durere, chin, groaza de a pierde tot la ce visez, tot la ce sper, la ce am sperat vreodata. Am momente cand spun ca sunt fericiti cei ce pot iubi. Oare chiar sunt fericiti? Nu va uitati la mine? Nu va uitati la toti oamenii care sufera dupa o iubire pierduta? Astia sunt oameni fericiti? La naiba cu fericirea asta. M-am saturat sa fiu fericit in lacrimile mele, in durerea mea, asta nu e e fericire. Fericirea o vad altfel. Ea ar trebui sa ne tina in viata de fiecare data cand pe alte planuri avem numai probleme.
Citeam mai devreme textele unui suflet minunat care sufera, as putea spune ca sufera mai mult ca mine sau , poate nu mai stiu eu cat de tare ma doare, sau m-am obisnuit sa ma doara. De ce trebuie sa fie asa? Altfel chiar nu se poate? Traiesc de 25 de ani , sau cine stie poate traiesc de cand a inceput lumea asta, si nu vad altceva decat suferinta, lacrimi in stanga si dreapta mea, si din pacate si in sufletul meu. Omul prin natura lui e rebel, trebuie sa se razvrateasca impotriva naturii. Nu pot sa ma impac cu ideea ca doar suferinta exista. Dar ma doare, oameni buni, nu mai rezist asa. Sunt un luptator, nu-mi place sa ma dau batut niciodata, dar in momentul asta imi vine sa depun armele si sa astept sa-mi moara sufletul. Asta nu prea e posibil, sufletul e vesnic, si atunci ce sa fac? Caut mereu fericirea si ea fuge de mine, asa cum fuge de multi altii, la fel de sensibili ca mine. Culmea, fericirea e acolo unde poate sa si lipseasca pentru ca oricum cei care o au nu o vad. Multi mi-au spus: " Tu esti cel mai de treaba tip pe care l-am vazut, pe care l-am intalnit. Ai asa de multe de dat, de unde atata iubire, de unde atata prietenie, de unde atat sprijin pentru toti ceilalti? " Si eu ma intreb de unde. Probabil ca asa sunt eu, nu pot lasa omul in necaz. Toate sentimentele mele sunt la amplitudine maxima: iubire, prietenie, bucurie, furie, dezamagire, frustare, ura. Sunt un om al extremelor: totul sau nimic, cale de mijloc nu prea exista la mine. Singurul meu raspuns la intrebarile mele poate pare evident, dar e singurul pe care-l am, si pe alocuri ma satisface. Daca simt toata durerea asta la cote maxime, inseamna ca si iubirea mea pentru... tot maxima e. Cineva m-a intrebat :" Poti sa dai? Tot? ". Am raspuns afirmativ, chiar pot da si mai mult. Mi s-a raspuns: " Asteapta atunci, mai mult ca sigur vei primi si tu". Pot eu oare sa ma opun optimismului din mine? Nu. Asa ca fie ce-o fi, merg inainte, prin bezna, prin negura vietii, cine stie unde e luminita? Voi, ce aveti de gand?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate