Si nu ne-am mai vazut de o saptamana... o luna... un an... un secol... un mileniu... o eternitate... Si nu mai stii nimic de mine. Poate am murit, poate traiesc, poate respir intr-un spital sau poate sunt la cimitir si-mi admir viitoarea locuinta. Tu esti cu el, si va simtiti bine sau poate va uitati unul la altul si va intrebati ce ati gasit, oricum nu conteaza.
Ma uit in timp, dorm, visez, sau vad viitorul? Iata ce vad:
"E noapte, si ploua crunt, ploua de cand e in spital. Si nu se mai opreste si ploua negru. E noapte incontinuu de cand ploua, soarele nu a mai aparut de cand e in spital. Nori sunt pe cer dar nu tuna, nu fulgera, doar ploua.
Oare ce s-a intamplat? Era pe strazi, se plimba ca de obicei, de o saptamana, de o luna, de un an, de un secol, de un mileniu, se plimba etern. Era singur, si trist. Plangea, sau poate doar radea, oricum cine il vedea il ocolea: "E nebun, uitati-va la el, rade in hohote si apoi din senin plange ca un apucat, se uita la cer, ridica din umeri si iar rade...".
Un camion al destinului nu l-a observat cand traversa pe verde si l-a atins, l-a intins pe jos, l-a lovit ca pe musca, l-a lipit de asfalt. Radea in timpul asta, sau plangea sau... Dintr-o data nu a mai scos nici un sunet. Salvarea a ajuns imediat. A fost transportat la spital.
Cat de mult ura spitalele. Si doctorii se intreaba daca mai are vreo sansa.
Parintii lui sunt acolo cu lacrimi in ochi si intreaba cu disperare de ce nu-si revine, de ce e in coma.
- Doamna, e o minune ca traieste! Are in el atata vointa de viata cum nu am vazut la nici un pacient in starea lui. Dar pe zi ce trece se simte ca toata vointa asta dispare. Doamna, prin ce a trecut? Ce s-a intamplat cu viata lui?
- Nu stim nimic, nu ne spune nimic niciodata, e mereu abatut, mereu trist, mereu nervos, si nu prea sta pe acasa. Spune ca se intalneste cu prietenii, dar ei il cauta si nu stim ce sa le spunem. Are mereu telefonul inchis, spuse tatal lui.
Si acolo sunt toti prietenii lui: pragmaticul R, care la fel ca si el e mereu singur, dar cel putin o vede ca o problema de matematica; Pil (cel cu care a batut barurile, discotecile, neturile, petrecerile fara ei nu erau), cu sotia lui Ralu, o femeie plina de candoare, de grija materna; Wolf, si Drake, alaturi de care, si el si Pil faceau toate tampeniile, inca de pe vremea liceului; X, un pusti care l-a admirat de fiecare data cand el ii dadea sfaturi despre viata, alaturi de "surioara" mai mica a Lui, XA, cea care l-a sprijinit mereu cand a avut nevoie, si pe care El nu a lasat-o niciodata jos, mereu a ridicat-o cu optimismul lui, cu incurajarile lui, cu viata din el.
Toti plang, si se roaga, si cei care nu cred, cauta acum credinta in ei pentru a-l ajuta.
Suna un telefon. X raspunde:
- Princess, nu pot vorbi acum, sunt in spital, si plang, eu care nu mai plang de la 2 ani. Cum de ce? Tu nu stii? E in coma El. Te rog nu veni cu el. Nu veni deloc, mai bine.
Xa se uita la X:
- Sa nu vina, ca din cauza ei se intampla asta. Daca vine o omor, o bat, o... implor sa aiba grija de el, ca numai de ea asculta inima lui, numai pe ea o vede noaptea in somn, numai de ea imi vorbea.
Stau toti in cerc, se iau in brate toti, se tin de mana si se roaga pentru el.
Afara, in ploaie, se aude un urlet continuu, si cata jale e in urletul ala. E cainele lui, care de cand el e in coma nu a mai dormit, nu a mai mancat, nu s-a oprit din urlet.
Se scurg secundele, minutele asa de incet si el nu se mai trezeste.
Se deschide usa salonului de asteptare.E EA, inima lui, linistea lui, viata lui, universul lui. Avea lacrimi in ochi, era uda toata. Fugea de jumate de ora prin ploaie, singura, cu lacrimi in ochi. Se despartise de 3 zile de ala.
- X, ce s-a intamplat? Cum?
- Nu se uita pe unde mergea, plangea, nu vedea nimic si l-a lovit un camion, spuse R
- Tu ce cauti aici? Ai venit sa dansezi pe mormantul lui? Ai venit sa te bucuri de opera ta? Pleaca acum, nu ai voie sa fii aici. Aici stau doar cei care il iubesc, cei care tin la el, cei care il respecta...
- Taci, XA, nu e bine ce faci. Crezi ca ei nu ii e greu? spuse X
Dintr-o data se aude usa salonului deschizandu-se. Toate privirile se indreapta intr-acolo. Doctorul cu lacrimi in ochi, smulgandu-si parul din cap:
- Nu ii mai bate inima! A incetat sa mai aiba vointa, era singurul lucru care il tinea in viata. Imi pare asa de rau, nu am cum sa-l ajut, spuse doctorul, unchiul sau.
Mama lui lesina, tatal lui plange ca un copil, R, Pil, Wolf, Drake, oameni pe care el nu-i vazuse niciodata plangand, nu se puteau opri din lacrimi. Ralu cade pe jos, o sprijina Pil. XA, vrea sa intre in salon.
- Nu se poate, mintiti, sunteti toti niste mincinosi, el traieste, simt ca mai are viata in el,si mainile ii cad neajutorate cand isi da seama ca nu mai poate face nimic.
X e singurul care nu mai plange. Si incepe sa rada, ca un apucat, si rade in hohote. Toti se uita la el ciudat. A innebunit. Se da cu capul de pereti.
- De ce el? De ce el trebuia sa moara? De ce nu eu? Ca sunt un nimeni, ca nu merit nimic pe lumea asta iar el merita totul.
EA e inmarmurita, plange, deschide gura.
- A murit?! Dar de ce a murit? Eu nu vroiam sa moara, vroiam sa traiasca. AAAAAHH.. tocmai cand veneam la el, de 3 zile il sun si acasa si pe mobil si nu raspunde nimeni.
Si se repede pe langa doctor, in salon, se duce la pat, ii ia fata in palme, il saruta pe frunte, asa cum facea ea cand el nu putea dormi.
- AX, trezeste-te, sunt aici, pentru tine, vino la mine, nu ma lasa singura pe lumea asta. Tu esti singurul care a patruns la mine in suflet, chiar daca nu ma crezi. Sunt aici, sunt a ta.
Nimic. Aparatul nu schita nimic. Doar un bazait continuu a moarte.
- Te iubesc, fii al meu, te vreau pe tine...
Se auzi atunci o zgomot infernal de geamuri sparte. Cainele lui scapase din grija celui ce-l tinea, sparse geamul de la intrare, alerga ca nebunul prin spital pe scari si se grabea sa ajunga in salon langa stapanul lui, langa fratele lui, langa tatal lui, langa prietenul lui.
MINUNE!! Se auzi, ca sunetul unui ceas, tic-tac, tic-tac... Aparatul nu vroia sa creada ca cel de care era legat e mort.
Si mortul deschise ochii plini de lacrimi, si se uita la cei din jur, si le cerea iertare in gand, ca pentru un moment nu a mai avut vointa. Primul lucru pe care il facu era ceva la care visase demult, de cand se nascuse: o saruta pe cea pe care o iubea si il iubea. Si toti venira langa el, il luara in brate, si toti plangeau dar nu de durere ci de bucurie, si cainele radea cu toata fiinta lui."
E vis, sau realitate?! Nu stiu. Dar stiu ca asta vad in fata ochilor mei in fiecare noapte. Am fost la psiholog, mi-a spus ca sunt prea legat de subconstientul meu, si ca mereu imi va juca feste, dar sa nu ma ingrijorez, ca am o forta interioara extraordinara si nu trebuie sa ma las doborat. De multe ori mi se intampla lucruri la care ma gandesc, in general cele rele. Se pare ca am al saselea simt foarte dezvoltat, dar ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor, poate asa voi trai si bine.