Și? Ce dacă mă cheamă îngerii, ce dacă mă îmbie dracii?
Am să stau aci, nemișcată, nu plec, nici nu respir, nu zic nimic. Te aștept pe tine. Când te vei întoarce, îi vei risipi pe toți aștia ce-au venit la mine, iar ei cu toții vor pleca gândind: "N-am fost niciodata mai inutili".
Toți îmi zic, cu chip de mamă și prieteni, că e cazul să plec de-aci, să merg încotro mi-arată ei cu degetul. Hm! Săracii neispărviți. Îi ignor deopotrivă și pe unii și pe altii. Eu stau aci. Îmi ziseră că nu gândesc, că acționez impulsiv (despre ce acțiune o fi vorba?... acțiunea de a nu mă mișca de pe locul în care ai stat?). Ș-am început să gândesc. Dacă aș vrea să plec de-aci?... Să vedem.. oare te vreau doar cu simplă inimă, de mă simt așa... îngropată în tine?
Măcar de-aș avea capul deasupra țărânei în care m-am afundat, dar nu, eu cu capul m-am înfipt întâi. Măcar de-ar veni cineva să mă tragă de labele picioarelor, rămase pe-afară. Dar nu vine nimeni... și parcă m-a luat cu răcoare pe la tălpi, așa că le-am tras și pe ele în pământ după mine.
Bineînteles că dacă ar veni... m-ar putea lua la subsoară, ar trage de norul, de care nu vedem cealaltă lume, în jos și m-ar arunca peste el, înapoi, de unde am venit.
Așa că stau aici, tu mai ai mult?
Sunt acolo unde m-ai lasat ultimă dată când ne-am vazut. Să te grabești, aștia mi-au facut chef să mor. Curând am să rămân fără răspunsuri la întrebările lor...
Aștept. Te aștept.
Mai ai mult?