Poezia Gabrielei Petrache, atât de simplă în aparență, ascunde un Regat în spatele unor ziduri de ironie și autoironie. În lista poeziilor publicate de Gabriela Petrache, pe primul loc apare: "Lebragia in tara pisicilor". Această răsucire a prenumelui său frapează, dar bizareria nu este decât aparentă.
În țara pisicilor, un regat din speța celor demult dispărute în praful istoriei, titlul de regină se traduce prin Lebragia. Ea își ține chipul ascuns supușilor săi. Poate că e vorba de dorința ca imaginea să nu îi sufere o mutilare similară celei produse unei alte regine ce a impus Divinitatea solară supușilor săi, asemănarea cu regina Nefertiti este sugerată în "Toamna post-meridian."
Totuși, spre deosebire de imaginea necunoscută a reginei egiptence, portretul Lebragiei este conturat fragmentar și în "Doar o gară", "Etcetera", "M-am născut în joacă", un idol născut de două ori, fabulos ca și lumea ei.
Cântecele inutile de apa sâmbetei, ca un perete pe care aleargă cai verzi, constituie granița acestui regat de vis, construit cu meticulozitate și precizie matematică.
Natura și Timpul sunt motive importante în poezia Gabrielei și ele reprezintă doi vectori de armonizare între Om și Univers. În țara pisicilor, locuitorii par să se găsească în armonie cu natura ("Tăcerea privirii", "M-am născut în joacă") ce este puternic personificată, Soarele -ca și Divinitate supremă, ploaia, ninsoarea, chiar și vântul nesuferit, stabiliți ca și zei secundari.
Armonia temporală impune și regulile Regatului ("Etcetera"). Sunt aplicate continuitatea, regula inductivă, un model aritmetic "din doi in doi", pregătit pentru a fi purtat mai departe pentru "cei ce dorm inca".
Acest comentariu se dorește o invitație la o lectura critică mai atentă a poeziei Gabrielei Petrache (Lebragia).