Acum,cand am renuntzat sa mai sper la faptul ca ar mai putea fi ceva intre noi,acum imi iau ADIO de la tine...Totul e trist.Viata nu e decat o infima boaba de nisip in clepsidra timpului.Secundele trec reci,pe undeva,departe de mine.Straniu e faptul ca de cand te-am cunoscut,viatza mea se masura in zambetele ce mi le-ai "aruncat" la intamplare.Si am trait atat de putzin,si atat de mult...
Ochii tai mi-au alinat suferintza noptzilor triste,chiar daca ma priveau de undeva,de departe.
Realitatea e atat de cruda!Am realizat ca nu are rost sa visez la o iubire imposibila.Nu am putut patrunde in lumea ta de gheatzasi am obosit infrigurata in apropiere,asteptand ceva...Ce?Nu mult:un zambet,o privire poznasa,niste vorbe la intamplare,poate un sarut daruit in graba.Dar se pare ca asteptam prea mult.Azi plec trista,cu inima franta pe un alt drum,poate unul unde voi intalni linistea si fericirea.
Stii,regret ca n-a fost sa fie.Dar poate e mai bine asa.Ai fost infinitul meu magic,seninul din noptzi furtunoase,soarele in picaturi de ploaie...Eu?Eu am fost urmele triste ale unor pasi singuratici pe o plaja fierbinte,un fulg de zapada topit inainte de a te atinge,o ploaie calda de vara,ca atat de multe altele din viatza ta.
Sper sa gasesti magia dragostei adevarate,aceea pe care Destinul nu a dorit sa o gasesti langa mine.Si...te rog ceva inainte de apleca:atunci cand vei vedea albastrul marii in zile insorite de iulie,sa-tzi amintesti de ochii mei,a caror lumina erai TU!!!

NU UITA CA TE-AM IUBIT...
Byanca.